Poliţiştii specializați în protejarea fondului cinegetic au reţinut doi bărbaţi din comuna Albac, bănuiţi de braconaj. Autoturismul şi arma folosite la comiterea infracțiunii au fost indisponibilizate, în vederea confiscării.
La data de 12 mai 2018, poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi, Substanţe Periculoase din Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba au luat măsura reţinerii faţă de doi bărbaţi, de 49 şi 41 de ani, din comuna Albac, judeţul Alba, ce sunt bănuiţi de comiterea unei fapte de braconaj cinegetic.
În noaptea de 11 spre 12 mai 2018, poliţiştii din Cîmpeni au fost sesizaţi de către un paznic de vânătoare al Fondului Cinegetic 4 Valea Bistrii, cu privire la faptul că este posibil ca pe fondul de vânătoare să fi avut loc o faptă de braconaj. Poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Cîmpeni s-a deplasat imediat în zonă, iar în urma verificărilor efectuate a identificat o autoutilitară, condusă de un bărbat de 49 de ani, din comuna Albac. Cu ocazia controlului efectuat, poliţiştii au găsit, în autoutilitară, o armă de vânătoare şi muniţia aferentă acesteia, iar la o distanţă de cca 500 de metri au găsit leşul unui cerb. În urma cercetărilor efectuate împreună cu poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi, Substanţe Periculoase din IPJ Alba a rezultat că, în noaptea de 11/12 mai a.c., şoferul autoutilitarei, împreună cu un alt bărbat de 41 de ani, din comuna Albac, ar fi participat la o vânătoare fără a deţine autorizaţie, în afara perioadei legale de vânătoare şi folosind dispozitive de iluminare. Astfel ar fi împușcat un cerb a cărui valoare a fost estimată la 12.000 de euro.
Poliţiştii le-au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunilor de braconaj cinegetic şi uz de armă letală fără drept, ulterior fiind prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Cîmpeni, pentru dispunerea măsurilor legale. Totodată au luat măsura indisponibilizării, în vederea confiscării, a autoutilitarei şi armei folosite la comiterea infracțiunilor. Cercetările sunt continuate.
Fii primul care comentează