Doamnele liberale s-au întâlnit cu președintele ales Klaus Iohannis. Elena Ignat, Rodica Andronescu, Oana Badea și Mirela Tendea, prezente la întâlnire

femei liberale 3Vineri, la Palatul Parlamentului din București, a avut loc ședința festivă a Comitetului Executiv Național al Organizației Femeilor Liberale, cu participarea specială a președintelui ales al României, domnul Klaus Iohannis și a copreședintelui Partidului Național Liberal, domnul Vasile Blaga. Întâlnirea a fost organizată de doamnele Lucia Varga și Cristina Trăilă, în calitate de copreședinte ale Organizației Femeilor Liberale și a avut ca scop transmiterea mesajului de mulțumire, de către Klaus Iohannis, doamnelor liberale,  pentru efortul lor și pentru susținerea  pe care i-au acordat-o pe întreg parcursul campaniei electorale din acest an. Președintele ales al României a apreciat faptul ,,că femeile au înțeles mai repede, mai bine și mai profund ce înseamnă politica în secolul XXI” și le-a transmis, de asemenea, doamnelor liberale, faptul că se bazează în continuare pe implicarea și pe combativitatea lor pentru schimbarea modului în care se face politică în România.

femei liberaleDin partea Organizației Femeilor Liberale Alba au participat, la întâlnirea cu Președintele României, cele două copreședinte, doamnele Elena Ignat și Rodica Andronescu, vicepreședinte în structura națională de conducere a organizației, Oana Badea, secretar general al Biroului Permanent Național și Mirela Tendea, trezorier al PNL Alba.

Doamna Rodica Andronescu și doamna Elena Ignat, în cuvântările lor,  i-au transmis un mesaj de felicitare președintelui ales, exprimându-și încrederea în ,,România lucrului bine făcut”, urându-i totodată, din partea Organizației Femeilor Liberale Alba, succes în înalta funcție pe care o va ocupa începând din 21 decembrie.

Despre Redacția ProAlba 46414 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*