Diplomă de excelență pentru Asociația Pakiv România

Asociația Pakiv România, prin președintele Gruia Ioan Bumbu, a primit în cadrul conferinței naționale organizate de Autoritatea de Management POSDRU o diplomă de excelență pentru dezvoltarea de modele de bună practică în implementarea proiectelor finanţate din Fondul Social European. Proiectul „Crearea şi funcţionarea structurilor de asistenţă axate pe ocuparea forţei de muncă – Centre de Incluziune Socială pentru Persoanele de Etnie Romă” a fost premiat în cadrul evenimentului „POSDRU – principalul furnizor de formare, ocupare şi incluziune socială în România 2012”, care s-a desfășurat în 11 aprilie 2012, la Ramada Parc Hotel din Bucureşti.

Asociaţia Pakiv România a fost prezentă în cadrul târgului de bune practici cu un stand unde au fost prezentate într-un mod inedit trei proiecte: „Crearea şi funcţionarea structurilor de asistenţă axate pe ocuparea forţei de muncă – Centre de Incluziune Socială pentru Persoanele de Etnie Romă”, „Alternative pentru şomaj – promovarea și dezvoltarea competențelor și activității antreprenoriale în rândul șomerilor” şi „Măsuri integrate în domeniul turismului”. Standul asociaţiei a fost vizitat de înalţi oficiali precum directorul general adjunct al Direcţiei Generale Ocupare, Afaceri Sociale şi Incluziune din cadrul Comisiei Europene, Zoltan Kazatsay, ministrul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, Claudia Boghicevici, ministrul Afacerilor Europene, Leonard Orban, ministrul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, Cătălin Ovidiu Baba, precum şi de numeroşi vizitatori interesaţi să afle cât mai multe informaţii despre cele trei proiecte prezentate.

”Crearea și funcționarea Centrelor de incluziune socială pentru persoanele de etnie romă” a fost demarat în 2010 și a însemnat înfiinţarea a șase centre de incluziune socială pentru persoanele de etnie romă, în tot atâtea regiuni de dezvoltare din România. În cadrul acestor centre peste 1200 de persoanele de etnie romă primesc servicii integrate și personalizate. Beneficiarii sunt informați, consiliați, formați profesional și sprijiniți să își găsească un loc de muncă, să dezvolte încredere în forțele proprii. Un element de inovație este că în cadrul acestor centre funcționează câte o unitate culturală care are ca scop schimbarea atitudinii sociale privind grupurile vulnerabile și combaterea formelor de discriminare.

Al doilea proiect deosebit de important, implementat de Asociaţia Pakiv România în trei regiuni de dezvoltare, este ”Alternative pentru șomaj – promovarea și dezvoltarea competențelor și activității antreprenoriale în rândul șomerilor”. Acest proiect are ca scop dezvoltarea culturii antreprenoriale în rândul șomerilor, a persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă, în vederea creării de noi locuri de muncă și obținerii unei rate cât mai mari de ocupare a populației pe piața muncii. Având peste 1000 de beneficiari, proiectul are ca obiectiv formarea profesională a peste 300 de persoane și înființarea a 60 de noi afaceri. În cadrul proiectului ALTERNATIVE PENTRU ȘOMAJ, la începutul anului 2012, a fost dat în folosință unul dintre cele mai mari centre de pregătire profesională din Regiunea Centru, în valoare de aproximativ 190.000 Euro.

Cel de-al treilea proiect prezentat în cadrul manifestării organizate de AM POSDRU care vizează persoanele șomere sau în căutarea unui loc de muncă este ”Măsuri integrate în domeniul turismului”, implementat în județul Alba. Proiectul are ca scop creșterea șanselor de integrare pe piața muncii a persoanelor fără ocupație, a persoanelor inactive, a persoanelor în căutarea unui loc de muncă, a șomerilor tineri și a șomerilor de lungă durată din județul Alba. Proiectul prevede măsuri active de ocupare pentru dezvoltarea unor noi abilități de acces și menținere pe piața muncii în domeniul turismului. În cadrul acestui proiect vor fi instruite 200 persoane în meseriile: lucrător în pensiune turistică, recepționer, ghid de turism și agent de turism; va fi creată o bursă a locurilor de muncă, iar beneficiarii vor fi consiliați, mediați, instruiți profesional, 60 dintre aceștia urmând a fi plasați pe piața muncii.

”Distincția pe care Autoritatea de Management POSDRU ne-a acordat-o este importantă pentru activitatea asociației pentru că ea reprezintă o recunoaștere a seriozității și profesionalismului cu care abordăm problematica incluziunii sociale și dezvoltarea economiei sociale din România”, a subliniat Gruia Ioan Bumbu, președinte al Asociației Pakiv România. ”Suntem onorați că în cadrul acestor trei proiecte avem 2400 de beneficiari care au încredere în noi că prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013 vor reuși să își schimbe viața și să aducă un plus de valoare în societatea românească”, a concluzionat Gruia Ioan Bumbu.

сайтаанонимайзер для odnoklassniki ru

Despre Redacția ProAlba 38461 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*