Din 1 septembrie: ADIO, pâine la buticuri şi chioşcuri!

painePâinea nu va mai fi vândută în buticuri, chioşcuri sau în magazine săteşti. Guvernul intenţionează ca, odată cu reducerea TVA, să pună şi restricţii la comercializarea produselor de panificaţie. Începând cu 1 septembrie, dintre cele 150.000 de unităţi care comercializează pâine, vor rămâne doar 50.000. Guvernul, prin Ministerul Agriculturii, va emite un act normativ care va pune restricţii la vânzarea acestui produs. Motivaţiile noilor reglementări din domeniu sunt legate, pe de-o parte, de condiţiile de igienă, iar pe de altă parte de combaterea evaziunii fiscale în acest sector, notează cei de la ziarulring.ro.  „Ştim că se lucrează intens la acest proiect care va impune comercializarea pâinii doar în magazine specializate sau în raioane specializate. Acum, pâinea se vinde şi la chioşcuri, şi la tonete, şi la tarabă, şi la metrou, direct din navetă, peste tot, în condiţii igienico-sanitare precare şi a sosit momentul să intrăm în normalitate. Înainte de 1990 aşa era, pâinea se vindea numai în magazine specializate sau în raioane de pâine. Se va face ordine pentru că sunt foarte mulţi care comercializează confecţii, detergenţi şi aşa mai departe şi, ca să atragă clienţii, comandă şi câteva navete de pâine. Chiar şi la sat, fiecare comerciant poate să-şi organizeze un spaţiu de câţiva metri pătraţi în care să vândă pâine separat, cu casă de marcat separată”, a precizat pentru aceeași sursă Aurel Popescu, preşedintele ROMPAN, „Nu se va mai vinde pâine cu detergenţi, cu ciorapi şi cu chiloţi.” ( Aurel Popescu, preşedinte ROMPAN, citat de ziarulring.ro) „Haideţi să punem pâinea într-o punguţă, ceva, nu să o ia cu mâna de acolo să o dea clientului în mână.” –( Viorel Morărescu, director general în Ministerul Agriculturii, citat de ziarulring.ro)

Despre Redacția ProAlba 40635 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*