Luni, 11 martie, la Colegiul Naţional „Avram Iancu” din Câmpeni a avut loc o dezbatere pe tema discriminării organizată de către Asociaţia pentru Dezvoltarea Munţilor Apuseni (ADEMA) şi Asociaţia pentru Dezvoltare Regională (PROCEN) în parteneriat cu instituţia de învăţământ menţionată. Activitatea a constat în vizionarea filmului „O clasă divizată” urmată de o dezbatere pe tema discriminării moderată de domnul Claudiu Stefani din partea Universității „1 Decembrie 1918” Alba Iulia. Filmul prezintă un experiment inedit realizat de către profesoara Jane Eliot în Statele Unite în 1970 în cadrul căreia elevi de şcoală primară au fost puşi în situaţia de a trăi experienţa discriminării. Elevii din clasele de ştiinţe sociale din cadrul liceului care au participat la activitate au comentat filmul vizionat şi au dat exemple din experienţa lor personală cu privire la comportamente discriminatorii cunoscute. Activitatea se încadrează într-un program de conştientizare a prejudecăţilor şi practicilor discriminatorii în rândul elevilor de liceu derulat de Asociația ADEMA Câmpeni în parteneriat cu PROCEN Alba Iulia şi care va continua cu un concurs de eseuri „Experienţa mea privind discriminarea” care se va desfăşura la liceul câmpănar în perioada 1-6 aprilie 2013 în săptămâna „Şcoala altfel”. Proiectul este sponsorizat de agenţia ElMaria Turism din Câmpeni.
Fii primul care comentează