Dezastrul de la “Infecțioase” e istorie. Renovarea secției din Alba Iulia a ajuns la jumătate

alba iulia infectioaseUna dintre cele mai mari lucrări de reabilitare demarate de Consiliul Judeţean Alba la Spitalul Judeţean de Urgenţă Alba Iulia, Secţia de boli infecţioase, a ajuns la jumătate. Un număr de 10 din cele 15 saloane ale secţiei au fost complet renovate şi dotate cu paturi şi saltele noi, au fost refăcute holurile și grupurile sanitare. Pacienţii  internaţi săptămâna trecută au trecut, astfel, de la condiţii foarte proaste la un standard hotelier de nivel european. Valoare investiției pentru această secție, a cărei renovare a fostsusținută de Ion Dumitrel, președintele Consiliului Județean Alba, este de 1.337.886,84 lei. Conform proiectului au fost înlocuite geamurile, s-au refăcut circuitele electrice şi au fost înlocuite ţevile şi instalaţiile de apă. infectioase alba iuliaLa finalul săptămânii trecute s-au print şi paturi şi saltele noi care au fost instalate deja în saloanele renovate. „Lucrările sunt practic la jumătate, dar este deja vizibilă satisfacția pacienților, mai ales în cazul celor care au fost internați într-un salon vechi și mai apoi transferați în unul din spațiile complet refăcute”, a spus medicul primar Adina Curcă, șeful Secției de Boli infecțioase Alba Iulia.salon infectioase alba iulia La rândul lor, pacienții au declarat că este o schimbare substanțială și gradul de confort este mult sporit. În perioada următoare sunt programate lucrări la sălile de tratament, camera de gardă și ambulatoriul de specialitate al secției. „Mai sunt de renovat cinci saloane și se lucrează deja la ambulatoriul de specialitate, care este gata în proporție de 50%. Au fost primite paturi și saltele noi pentru toate saloanele și  așteptăm și mobilier nou. Lucrarea trebuie să fie gata până în luna septembrie a acestui an”, a spus Marcela Vîlcan, asistent șef, Secția Boli infecțioase a Spitalului Județean de Urgență Alba Iulia.

 

Despre Redacția ProAlba 46414 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*