Alba Iulia, 30 septembrie 2012 – Mii de persoane au participat la filmele și concertele din programul Alba Iulia Music & Film Festival, iar cel mai căutat titlu al sfârșitului de săptămână a fost pelicula „Despre oameni și melci”.
Sala Ferdinand din incinta Palatului Principilor a fost plină pentru prima proiecție, de vineri, în timp ce sâmbătă, peste 1.500 de spectatori au urmărit filmul în cinematograful în aer liber special amenajat în Piața Cetății, unde au avut și ocazia de a se întâlni cu o parte a echipei care a lucrat la acest film, în frunte cu actorii Dorel Vișan și Ovidiu Crișan, regizorul Tudor Giurgiu și producătorul Oana Giurgiu. „Filmul pornește de la o poveste reală, de la o știre despre un grup de muncitori de la ARO care voiau să își salveze fabrica într-un mod inedit. Scenaristul Ionuț Teianu a explorat însă această idee până la sfârșit, a răspuns la întrebarea «ce ar fi fost dacă?». În același timp, filmul arată naivitatea lumii noastre de după 1990, când începuserăm să trăim într-o lume ale cărei reguli nu le înțelegeam pe deplin”, a explicat regizorul Tudor Giurgiu.
Tot sâmbătă, pe scena de la Palatul Principilor a urcat 7th Flower, numele de scenă al albaiuliencei Laura Orian, cu un recital format din compoziții proprii, situate în zona electro-minimală și dub, urmată de tânăra trupă clujeană Lights Out, care a făcut un show de zile mari, promovându-și în același timp cel mai recent single. Spre seară, pe scena din Piața Cetății a urcat trupa de rock alternativ Grimus. Clujenii care au cântat în 2012 alături de Placebo, Roxette și Red Hot Chilli Peppers au demonstrat că pot încălzi atmosfera și la Alba Iulia.
Interesul publicului pentru film și muzică a fost demonstrat și vineri. Atmosfera a fost dezghețată de Transilvania Brass, care a readus în atenție anii de aur ai jazzului american; nu puțini au fost cei care au răspuns invitației lor și au dansat în Piața Cetății. Într-o notă mai elegantă, Kusak / Naidin Quartet au demonstrat că piese remarcabile ale folclorului românesc, precum melodii ale Mariei Tănase, sună formidabil reinterpretate în manieră jazz.
La capitolul film, Curtea Palatului Principilor a fost arhiplină la proiecția specială „Undeva la Palilula” (România, 2012). Actorii Cristian Stanca, Pali Vecsei, Ema Vetean și Diana Fufezan au venit la Alba Iulia pentru o întâlnire cu publicul și au povestit ce a însemnat să filmeze timp de 60 de zile, la temperaturi sub 0 grade Celsius: „Am filmat într-o hală industrială dezafectată și neîncălzită. Unul din cele mai grele momente a fost atunci când, pentru că în film era vară, trebuia să dau impresia că îmi e foarte cald, când în realitate în jur erau -3 grade”, a spus Cristian Stanca. Îl completează Diana Fufezan: „A fost o experiență extraordinară; poate frigul ne-a unit mai bine, pentru că am petrecut mai mult timp împreună, ca echipă”.
Organizator: Asociația pentru Promovarea Filmului Românesc
Co-organizator: Primăria Alba Iulia
Parteneri: HBO, Transilvania Film, RYMA, Casa TIFF, Pub 13
Parteneri media: Adevărul, Cațavencii, Kiss FM, Zile și nopți, Realitatea TV Alba, Alba TV, Unirea, ziaruldealba.ro, alba24.ro, FilmReporter.ro, B365.ro, CineFan.ro
Partener de promovare: PR & More
Despre Alba Iulia
Alba Iulia a devenit o atracţie şi o destinaţie turistică de importanţă regională şi europeană prin înscrierea oraşului pe harta traseelor turistice, culturale şi artistice din România şi Europa.
De puţin timp, albaiulienii şi-au recâştigat cetatea pierdută în urmă cu mulţi ani, când prin planurile de dezvoltare de atunci s-a renunţat la forma autentică a fortificaţiei de tip Vauban. Imaginea unică a acestui valoros patrimoniu european, cu o vechime bimilenară, este pusă acum pe deplin în valoare, după revitalizarea unei suprafeţe de aproximativ 110 ha (10% din suprafaţa municipiului Alba Iulia), zonă în care a fost creat un mediu propice pentru concretizarea unui parcurs cultural anual, care va pune în valoare unicitatea istorică și arhitecturală a oraşului.
Despre Asociația pentru Promovarea Filmului Românesc
Asociația pentru Promovarea Filmului Românesc este una dintre cele mai importante entități din domeniul cinematografiei și promovării filmului din România.
Dintre evenimentele organizate de asociație amintim: Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF), EducaTIFF, Gala Premiilor Gopo, Caravana Filmelor TIFF și Noaptea Albă a Filmului Românesc.

Fii primul care comentează