Textul de mai jos a fost remis presei de către deputatul Călin Potor.
DECLARAŢIE POLITICĂ
BMW B 92 ZDK. Misiune oficială sau abuz?
Fac naveta de aproape cinci ani de zile săptămânal, pe ruta Alba Iulia – Bucureşti şi retur, dar nu mi-a fost dat să întâlnesc niciodată o asemenea încălcare grosolană a regulilor de circulaţie, conduită şi bun simţ pe drumurile publice precum zilele trecute. Veneam duminică după-masă dinspre casă spre Capitală, pe DN 7, într-o coloană de autovehicule, când un BMW cu luminiţe roşii şi albastre intermitente amplasate pe bara din faţă a făcut furori incredibile în trafic. Nici în filme nu am văzut aşa ceva! Pe curbele din zona Căciulata, acest şofer chel şi cu ochelari de soare, aflat la volanul autoturismului cu numărul de înmatriculare B 92 ZDK, a gonit ca un dement, a depăşit totul în calea sa pe linia continuă, era să producă un accident în serie – că tot suntem azi în ziua de doliu naţional, survenit tot din cauza unui poliţist! – în batjocura celorlalţi participanţi la trafic.
Chiar am avut ocazia să vorbesc prin staţia radio şi cu alţi şoferi martori la scena desprinsă parcă din filmele cu Jason Stathan, care au reacţionat extrem de indignaţi înjurându-i pe …politicieni şi pe conducătorii ţării. Fără a mă antepronunţa, mă adresez pe această cale ministrului Internelor Radu Stroe. În acest caz avem două variante. Dacă a fost vorba de un poliţist sau un alt funcţionar al serviciilor statului aflat în misiune, care zbura pe şoseaua oricum îngustă şi aglomerată pentru a salva vieţi sau a îndeplini o misiune de maximă importanţă pentru ţară, atunci raliul omului ar fi fost justificat. În caz contrar însă, dacă a fost pur şi simplu un cetăţean obişnuit, care avea pe BMW luminiţe de semnalizare aşa cum numai instituţiilor abilitate le permite legea, atunci avem o mare problemă de abuz în această ţară. Nu este pentru prima dată când văd aşa ceva, nu este prima dată când şoferii sunt nevoiţi să iasă de pe carosabil pentru a face loc nu ştiu cărei coloane, oficiale sau nu, sau nu ştiu cărui individ cu maşină puternică dotată cu girofar sau luminiţe de avertizare.
Am întâlnit, din păcate pentru funcţionarea instituţiilor statului, şi cazuri în care poliţişti sau alţi lucrători aflaţi doar în plimbare pe şosele au folosit în mod abuziv instrumentele oficiale aflate în dotarea maşinilor lor. În astfel de cazuri, cred că autorităţile abilitate şi responsabile cu păstrarea climatului de legalitate din această ţară trebuie să intervină ferm şi să ia măsurile de rigoare pentru evitarea acestor evenimente. Revenind la întâmplarea relatată, aştept să văd răspunsul ministrului de Interne vis-a-vis de identitatea persoanei care a condus duminică, 24 iunie 2013, în jurul orei 19.50, autoturismul BMW cu numărul de înmatriculare B 92 ZDK, dinspre Sibiu spre Râmnicu Vâlcea, în apropiere de Căciulata, precum şi cui aparţine această maşină. Elucidarea acestui caz este extrem de importantă nu pentru că m-aş fi simţit eu şi alţi zeci de şoferi ofensaţi în trafic, deşi nici aceasta nu este o chestiune minoră, ci mai ales pentru că reacţia produsă a fost aceea de sictir la adresa tuturor politicienilor „îmbuibaţi”, cu invective şi injurii la adresa lor, în general şi la grămadă. Nu este corect ca întreaga clasă politică să fie hulită din cauza unui om care, dacă nu era într-o misiune extrem de vitală, atunci este protagonistul unui alt caz abuz maxim, tolerat de instituţiile plătite din banii noştri să ne apere.
Deputat PNL de Alba,
Călin POTOR


Mai traieste Calin Potor????ce veste buna, ca din campania electorala nu l-am mai vazut pe strada, mancaiasguraluidedeputat ….probabil e foarte prins cu audientele si cu munca de teren in Colegiu, printre oamenii care l-au votat. un ZERO barat din punctul asta de vedere
O luam pe rand:
– Este de-a dreptul o nesimtire sa acuzati politistul implicat in tragedia din Muntenegru ca ar fi vinovat, cat timp ‘organele competente’ nu au decis inca vinovatii. Arata putin modul d-voastra de a procesa informatia: rapid, superficial si vanitos.
– statia radio detinuta de d-voastra, sunt sigur ca nu o aveti pentru a face sondaje de opinie printre tiristi ci pentru a afla pozitionarea echipajelor de politie pe ruta pe care circulati – in concluzie, nu circulati legal nici d-voastra
– Numele actorului este Jason StathaM
– imaginea postata de d-voastra este inadmisibila in instanta.Asa cum ar trebui sa stiti (ca un bun cunoscator si fauritor de legi) in instanta se pot folosi doar imagini preluate cu mijloace de inregistrare atestate
Ca incheiere, nu cred ca d-voastra aveti vreun drept sa contestati cele spuse de participantii la trafic cu privire la politicieni.Mai mult, ar trebui sa va dea de gandit faptul ca, daca o masina cu girofare provoaca o asemenea reactie, inseamna ca aceasta ‘clasa’ politica din care faceti parte, are probleme enorme in a face ceva eficient, corect si ‘in litera legii’. Pentru cativa politicieni corecti, nu va vom respecta pe toti. Si cu asta, nu vreau sa spun ca ati fi vreunul dintre cei putini.
La revedere