De la marea îmbrățișare la marea înghesuială

rotarCinci persoane decedate erau depuse concomitent ieri, 29 februarie 2016, în jurul orei 17,30, în capela „Corona” din Alba Iulia, într-un spaţiu extrem de limitat ca dimensiune. Mi s-a spus că alaltăieri au fost şapte și mai erau încă doi decedați la frigider, așteptându-și „cuminți” rândul să intre în capelă. Ceea ce se întâmplă este de-a dreptul mizerabil, pentru că familiile, rudele, amicii, cunoscuţii, preoţii si duşmanii decedaţilor se calcă efectiv în și pe picioare, fiecare pe fiecare, nemaiştiind care la cine a venit, de la un moment dat. Ce intimitate, ce reculegere… la grămadă toţi, ca berbecuții…

Mi se va spune ca nu exista alta soluţie posibilă deocamdată, însa o asemenea explicaţie, găunoasă și comodă implicit, nu face decât să perpetueze o stare de lucruri inacceptabilă și, mai ales, inumană. Situaţia se repetă, aproape zilnic, de ani buni în Alba Iulia, ca de altfel în multe oraşe din România, lumea trebuind s-o accepte cu resemnare si fatalitate, deopotrivă.

Dar în cazul orașului Alba Iulia suntem pe cale să stabilim un nou record mondial: după ce în urmă cu câțiva ani s-a omologat în Cartea Recodurilor numărul cel mai mare de persoane îmbrățișate amurgconcomitent, acum se poate vorbi despre posibilitatea unui nou record planetar – cele mai multe persoane îngrămădite într-o capelă! De data aceasta reprezentatul Guinness Book nu mai este nevoit să utilizeze bicicleta pentru omologarea recordului, ci doar poate să stea cuminte la intrarea capelei „Corona”, de dimineată până seara, și să numere. Si nici nu mai este nevoie să fie chemat președintele țării să întregească performanta, ca la „marea îmbrățișare”!

Totul se dublează acum: Nu este îndeajuns să înduri durerea morţii, dar trebuie sa mai si suporţi faptul ca ultimul omagiu este colectiv si anonim la Capela „Corona”, laolaltă cu alţi nefericiţi ca tine, forţaţi sa-ti dea coate, genunchi și să te calce pe picioare, numai ca să poată sta, în mod firesc, câteva clipe în plus, în linişte, cu cel drag care pleacă. Noroc că sunt claustrofob când este vorba despre cimitire si capele…

„Murind, superi poate; încurci desigur” Nicolae Iorga (1871-1940)

Marius Rotar

Asociația Cremaționistă „Amurg ” din România

www.incinerareamurg.ro

usul necroscopilor

Despre Redacția ProAlba 46414 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*