Daniel Zdrânc: „La 30 de ani de la Revoluție trebuie să ne vindecăm de ură, să fim solidari, să ne prețuim unii pe alții, să trăim cu demnitate.”

Au trecut 30 de ani de la Revoluție. Pentru mulți dintre noi, momentul aparține unei istorii intangibile. Unii, eram prea mici pentru a înțelege ce s-a întâmplat, atunci, în acele zile. Acum, pentru fiecare, Decembrie ’89 înseamnă suferință, pierdere, confuzie. Pentru alții, înseamnă libertate, eliberare, un moment de răscruce.

Au murit oameni pentru ca noi astăzi să fim liberi, pentru ca astăzi să putem spune ce credem, ce gândim, să nu ne mai fie frică şi să ne prezentăm cu demnitate în Europa!

Astăzi la 30 de ani de la Revoluție trebuie să ne vindecăm de ură, să fim solidari, să ne prețuim unii pe alții, să trăim cu demnitate într-o Românie în care drepturile cetăţenilor sunt garantate și respectate.

Un popor care face istorie, așa cum este poporul român, trebuie să-și cinstească trecutul, ca semn al demnităţii naţionale.

Acum când trecutul și prezentul se împletesc, pentru a prefigura viitorul, vreau să le mulțumesc celor care s‑au jertfit, pentru democraţie și libertate!

Daniel Zdrânc,

Vicepreședinte PSD Alba

Despre Redacția ProAlba 46421 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*