Klaus Iohannis, primarul din Sibiu, câștigat, miercuri, 25 septembrie, procesul cu ANI în urma unei decizii a Curții de Apel din Alba Iulia. „Curtea de Apel Alba Iulia a admis contestaţia formulată de reclamantul Klaus-Werner Iohannis în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate şi în consecinţă a dispus anularea raportului de evaluare nr.18367/G/II/24.04.2013 întocmit de Agenţia Naţională de Integritate. Cu privire la contestaţia formulată de reclamant împotriva Inspecţiei de integritate, Curtea de Apel Alba Iulia a dispus respingerea contestaţiei ca fiind formulată împotriva unei persoane fără legitimare procesuală. Hotărârea Curţii de Apel Alba Iulia poate fi atacată cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare, competenţa soluţionării recursului revenind Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Considerentele care au stat la baza acestei sentinţe vor putea fi făcute publice după ce hotărârea va fi motivată”, se arată într-un comunicat de remis presei de către Curtea de Apel din Alba iulia.

Fii primul care comentează