Cum pot fi valorificate înțelept apele Mureșului

Astăzi a avut loc, la Muzeul Principia din Alba Iulia, conferința „Soluții de valorificare înțeleaptă a apelor”, în care a fost prezentat un ghid practic pentru uzul primarilor, privind managementul integrat la risc de inundații și modalități practice de a include soluțiile bazate pe natură în dezvoltarea de proiecte. Ghidul „Apele comunității”, realizat de organizația Unda Verde, împreună cu membri ai rețelei Apele Unite ale României, se adresează tuturor primarilor din România, oferindu-le acestora soluții bazate pe natură pentru a gândi și implementa proiecte sustenabile, care să crească valoarea localității, proiecte care să fie realmente dorite de comunitate, a căror implementare să fie acceptată și sprijinită de cetățeni.

Ghidul va fi lansat în variantă finală în luna octombrie și făcut disponibil pentru primarii din întreaga țară.

La conferință au participat László Borbély (Consilier de Stat, coordonator al Departamentului de Dezvoltare Durabilă), Gabriel Pleșa (Primarul Municipiului Alba Iulia), Teodor Frolu (vicepreședintele Asociației Ivan Patzaichin – Mila 23, coordonatorul rețelei Apele Unite ale României) și Klaus Birthler, arhitect, autorul Ghidului „Apele comunității” pentru autorități publice. La dezbatere au fost invitați reprezentanți ai administrațiilor publice, precum și arhitecți și urbaniști din municipiul Alba Iulia și alte localități din județul Alba, Mureș și Hunedoara, aflate în vecinătatea Mureșului. Au fost, de asemenea, prezenți inițiatori ai unor proiecte care vizează valorificarea apelor în beneficiul comunităților pe care le traversează, reprezentanții ai unor instituții cu putere de decizie, asociații profesionale, experți, consultanți și stakeholderii interesați de dezvoltarea durabilă a localităților în care activează.

În timpul conferinței, au fost colectate întrebările, neliniștile, exemplele de succes și alte contribuții ale participanților, pentru a îi îmbunătăți conținutul și a acoperi o gamă cât mai diversă de problematici și soluții.

Valorificarea superioară, făcută cu înțelepciune, a cursurilor de apă din interiorul sau din apropierea localităților, duce nu doar la creșterea calității vieții locuitorilor, dar și la beneficii economice, de reputație și de mediu pentru localități, permițând, totodată și adaptarea la schimbările climatice. Această valorificare (care se poate materializa prin accesarea de fonduri de dezvoltare) este posibilă prin aplicarea de soluții bazate pe natură și de principii de management integrat al apei (managementul de risc la inundații, fluxuri de ape meteorice, etc.)

Conferința a fost organizată de Asociația Ivan Patzaichin – Mila 23, în parteneriat cu Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă din cadrul Guvernului României și Primăria Municipiului Alba Iulia, face parte dintr-o serie de dezbateri care au ca scop democratizarea accesului la apă pentru un număr cât mai mare de cetățeni, precum și înțelegerea de către aceștia a valorii râului și raportarea lui la oraș și la comunitate.

Sâmbătă, pe 6 august, locuitorii din Alba Iulia sunt invitați în zona Podului de peste Mureș, cartierul Partoș, ieșirea spre Sebeș, la un minifestival de vâslit în echipaje de 10+1, în canotcile realizate de Ivan Patzaichin. Continuăm astfel tradiția începută în 2013, în parteneriat cu Primăria Municipiului Alba Iulia, de punere în valoare a Mureșului, de aducere a oamenilor lângă apă, pentru a îi face să aprecieze mai bine valoarea patrimoniului hidrografic inestimabil al României.

Despre Redacția ProAlba 30144 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*