Cugir| Mașina condusă de un bărbat fără permis a ieșit de pe carosabil. Poliția îl cercetează și pe proprietarul autoturismului

La data de 14 martie 2022, polițiștii din Cugir au intervenit, pe raza localității Vinerea, unde a avut loc un accident rutier, soldat cu pagube materiale. Din primele cercetări, a rezultat că un bărbat de 36 de ani, din Vinerea, în timp ce conducea un autoturism, a pierdut controlul asupra acestuia și a părăsit partea carosabilă.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că bărbatul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule, iar autoturismul i-a fost încredințat, pentru a fi condus pe drumurile publice, de un bărbat de 31 de ani, din Vinerea, cu toate că știa că prietenul său nu posedă permis de conducere.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Față de acesta, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere fără permis, iar față de bărbatul care i-a încredințat autoturismul, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de încredințare a unui autoturism unei persoane despre care știe că nu posedă permis, pentru a fi condus pe drumurile publice.

 

Despre Redacția ProAlba 40656 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*