Cristina Anghel: Politicienii se ceartă, comunitatea pierde

Recent au apărut în presă informaţii şi reacţii referitoare la aşa-numita “reparaţie” bugetară, făcută de noul guvern: din banii acordaţi deja anumitor localităţi (printre care şi Alba Iulia ) au fost restrase sume importante, fără o motivare evidentă şi fără prea multe întrebări.

Micile răzbunări politice la care asistăm sunt un clar mesaj de instabilitate şi imaturitate din partea actualei clase politice. Majoritatea liderilor par a-şi sprijini doar acoliţii, fără să ţină cont de proiecte sau perspective, par a fi interesaţi doar să decidă ei cine ce finanţări primeşte, fără a fi câtuşi de puţin interesaţi de proiectele propuse sau deja aflate în derulare.

Din păcate, în războiul forţelor politice româneşti, singurii care avem de pierdut suntem noi – cetăţenii, noi cei care rămânem fără parcuri, fără locuri de joacă, fără spaţii pentru tineri – când banii promişi se mută de la unii la alţii până li se pierde urma.

În mesajul meu electoral am insistat pentru spaţiile comunitare care “dau viaţă cetăţii”, ca să folosesc o expresie metaforică, dar foarte reală. Iată că schimbarea politică de la vârf loveşte fix acolo, în comunitatea locală, în timp ce liderii noştri se mulţumesc să se acuze unii pe alţii de intenţii maligne.

Refuz să accept că sumele acordate pe proiecte concrete Municipiului Alba Iulia pot fi folosite mai eficient şi cu un beneficiu evident mai mare în altă parte, la fel cum refuz să cred că proiectele din oraşul nostru stau numai şi numai în acei bani care s-au taiat.
Mai degrabă lupta politicienilor îmi pare un praf în ochi, un spectacol pus în scenă pentru media şi pentru electoratul în pană de idei, o luptă din care oricine ar ieşi câştigător, un lucru este evident – comunitatea pierde!

Cristina Anghel, candidat independent la Consiliul Local Alba Iulia

deeo.ruскачать вконтакте взломщик

Despre Redacția ProAlba 41724 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

2 Comments

  1. Candidat independent, da, strict procedural. Și totuși, este păcat, că un tânăr acceptă să fie un satelit, să nu aibă propria personalitate. Ești o persoană tânără, ai fața luminoasă, de ce lași privirea minții să fie așa de întunecată? Dă-i drumul sufletului tău din cușca de spini. FII! Poate este prea repede să fii. Atunci … .

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*