Copilul din fotografie a fost găsit în halta Unirea. Polițiștii încearcă să dezlege misterul

OLYMPUS DIGITAL CAMERAÎn data de 12 iunie, la ora 19,10, poliţiştii Pdin Unirea au fost sesizaţi de către un tânăr din localitate cu privire la faptul că, în timp ce se afla în Halta CFR Unirea II, a găsit un minor în vârsta de aproximativ 8 ani. La faţa locului s-au deplasat imediat poliţiştii care, în urma discuţiilor avute cu minorul au stabilit că răspunde la numele de Raul.  Minorul nu a putut oferi mai multe informaţii despre identitatea lui şi localitatea de domiciliu, iar din investigaţiile efectuate până în prezent nu i-a putut fi stabilită identitatea. Acesta a fost examinat de către Medicul de Gardă de la Unitatea de Primiri Urgențe Ocna-Mureş care a constatat că starea de sănătate psiho -fizică este bună și nu a fost victima vreunei agresiuni.Minorul are următoarele semnalmente : înălțime de  1,10 metri; păr negru, drept, tuns scurt, față ovală.  Era îmbrăcat cu o bluză de culoare albastru deschis, un tricou de culoare albastră care are inscripționat pe spate nr 56  şi sintagma LOS ANGELES, pantalon de culoare vernil, adidaşi de culoare neagră. Minorul nu prezintă semne particulare. Acesta a fost protejat într-un centru de tip familial din municipiul Aiud, până la definitivarea cercetărilor. Cercetările sunt continuate în vederea stabilirii identității minorului și predarea acestuia familiei. Cine poate da relaţii este rugat să se adreseze celei mai apropiate unităţi de poliţie sau să apeleze numărul de telefon 112.

 

Despre Redacția ProAlba 37494 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*