Construcțiile ilegale din zona Arieșeni-Câmpani vor fi desființate. Întâlnire între autoritățile din Alba și Bihor

Gata cu ilegalitățile, gata cu problemele nerezolvate! Facem ordine la limita dintre județele Alba și Bihor!

Miercuri, la Arieșeni, autorități administrative din Alba și Bihor ne-am așezat la aceeași masă pentru a soluționa o problemă lăsată de izbeliște: limita de proprietate între cele două județe.

Sunt foarte mulți ani de când această zonă este „loc de joacă” pentru neclarități, pentru încurcături și pentru ocolirea legii.

E cea mai serioasă întâlnire de până acum pe această problemă și, împreună cu colegii bihoreni, am rezolvat-o în cel mai bun fel cu putință.

Primul pas de urmat, este demararea unui Plan de Amenajare a Teritoriului Zonal. În paralel, primăriile comunelor implicate, sunt obligate să treacă la desființarea  TUTUROR constucțiilor ilegale de pe raza comunelor Arieșeni (AB) și Câmpani (BH)

Sunt primele măsuri de intervenție, dacă vreți în “forță”, pentru a face lucrurile ca la carte. De asemenea, avem în vedere problema deșeurilor care sufocă, la propriu, aceste UAT-uri.

Interesul meu, ca om de administrație, la fel ca al colegilor mei din Alba și Bihor, este să dezvoltăm serios această zonă. În spriritul legii, nu al tocmelii de până acum.

Vă voi ține la curent cu mersul lucrurilor. Tuturor numai bine!, a transmis vicepreședintele Consiliului Județean Alba, Marius Hațegan.

Despre Redacția ProAlba 41107 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*