ASPECTE PRIVIND OPERAȚIONALIZAREA BIROULUI SIGURANȚĂ ȘCOLARĂ
Biroul Siguranță Școlară a fost înființat în luna septembrie 2020 și este prevăzut cu un număr de 6 funcții, în momentul de față una singură nefiind ocupată.
Polițiștii acestei structuri desfășoară activități pentru prevenirea și combaterea criminalității, în incinta și zonele adiacente unităților de învățământ, în vederea creșterii gradului de siguranță al elevilor, studenților și a personalului didactic.
ASPECTE GENERALE PRIVIND REȚEAUA ȘCOLARĂ
- În anul școlar 2022 – 2023, la nivelul județului Alba au funcționat 470 de unități de învățământ preuniversitar, respectiv:
- 222 de grădinițe/ creșe
- 185 de scoli primare/generale
- 38 colegii, licee și școli profesionale
- 10 școli postliceale
- 15 unități conexe
- 429 dintre unitățile de învățământ au fost repartizate în responsabilitatea poliției, iar restul în responsabilitatea jandarmeriei și poliției locale.
ACTIVITĂȚILE PREVENTIVE DESFĂȘURATE DE BIROUL SIGURANȚĂ ȘCOLARĂ
- În anul școlar 2022 – 2023, polițiștii Biroului Siguranță Școlară au fost prezenți într-un număr de 250 unități de învățământ, fiind desfășurat următoarele activități:
- 485 de activități adresate elevilor, la orele de curs (beneficiari: 12506 elevi), în cadrul cărora s-a prezentat o tematica antivictimală și antiinfracțională diversă cu privire labullying/ cyber-bullying; prevenirea consumului de droguri; prevenirea traficului de persoane; prevenirea infracțiunilor comise cu violență; respectarea regimului circulației rutiere etc.
- 366 de activități adresate altor categorii de beneficiari (participări le ședințe cu părinții, instruiri ale cadrelor didactice cu privire la prevederile din domeniul siguranței școlare, întâlniri dintre polițiști și reprezentanții unităților de învățământ, instruiri ale administratorilor unor societăți comerciale care cad sub incidența H.G. nr. 128/1994);
ACTIVITATI DESFASURATE DE CATRE BIROUL SIGURANTA SCOLARA
- Au fost identificați 141 elevi în situații de risc/vulnerabilitate (23 elevi aflați în situații de absenteism; 63 elevi autori ai unor infracțiuni/46 elevi victime ale unor infracțiuni; 9 elevi care prezintă comportament dezadaptativ), fiind realizate 95 activități de informare/consiliere a elevilor și părinților acestora.
- S-au transmis 34 informări adresate unităților de învățământ, DGASPC, structuri din cadrul MAI, părinți etc.
- Inspectoratul Școlar Județean Alba a informat Biroul Siguranță Școlară cu privire la trei situații în care au fost semnalate comportamente de tip bullying, iar în unitățile de învățământ indicate au fost desfășurate activități preventive, de consiliere și informare a părinților/elevilor, cu implicarea unității de învățământ și a DGASPC/CJRAE prin consilierii școlari.
ACTIVITATEA DESFĂȘURATĂ DE CĂTRE STRUCTURILE TERITORIALE PE LINIE DE SIGURANȚĂ ȘCOLARĂ
- În anul școlar 2022 – 2023, polițiștii cu atribuții în domeniul siguranței școlare au desfășurat următoarele tipuri de activități:
– 194 de acțiuni pentru prevenirea delincvenței juvenile, pentru prevenirea absenteismului/abandonului școlar și în domeniul rutier.
– 768 de activități cu caracter informativ – preventiv adresate elevilor ( peste 13.000 de beneficiari), la orele de curs, în cadrul cărora s-a prezentat o tematica antivictimală și antiinfracțională diversă
– 225 de activități cu caracter informativ – preventiv adresate altor categorii de beneficiari (cadre didactice, părinți, personal de pază, etc).
– au fost identificați 272 de elevi aflați în situații de absenteism/abandon școlar, respectiv în situații de risc (autori/victime ale unor infracțiuni). Au fost consiliați 36 elevi aflați în situații de risc; s-au transmis 62 informări adresate unităților de învățământ, DGASPC, structuri din cadrul MAI și părinților.
– s-au efectuat 31 de controale pe linia sistemelor de securitate.
PROTOCOALE ȘI PARTENERIATE ÎNCHEIATE
PROIECTE ȘI CAMPANII DE PREVENIRE DERULATE
5.Parteneriat educațional „Fii inteligent, nu violent!”,încheiat cu Liceul cu Program Sportiv Alba Iulia
6. Parteneriat de prevenire a delincvenței juvenile, încheiat cu Școala Gimnazială „Vasile Goldiș” Alba Iulia
7. Campania „Ia Atitudine, spune STOP Violenței!”, inițiată de Biroul Siguranță Școlară pentru prevenirea şi combaterea fenomenului de bullying. Perioada/ arie de desfășurare: 01.01.2023 -25.06.2023, la nivelul a 7 unități de învățământ de pe raza municipiului Alba Iulia, grup țintă – elevii din învățământul gimnazial. Parteneri: Centrul Județean de Resurse şi Asistență Educațională Alba; Inspectoratul Școlar Județean Alba.
PROTOCOALE ȘI PARTENERIATE ÎNCHEIATE
PROIECTE ȘI CAMPANII DE PREVENIRE DERULATE
8. „Campania de prevenire a faptelor de port sau folosire fără drept de obiecte periculoase în incinta unităților de învățământ” (campanie la nivel național), implementată în baza Planului de măsuri întocmit, cu sprijinul partenerilor – Inspectoratul Școlar Județean Alba/reprezentanții unităților de învățământ preuniversitar
9. Proiectul comun de prevenire a victimizării minorilor „SCUT – Siguranța Copiilor ne Unește pe Toți”. Perioada/ zona de desfășurare: 01.02.2023 – 16.06.2023, la nivelul a 13 unități de învățământ de pe raza mun. Alba Iulia, grup țintă – elevii din învățământul primar și gimnazial. Parteneri: Primăria Mun. Alba Iulia, Inspectoratul Școlar Județean Alba, Alba, A.N.A – Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Alba , A.N.I.T.P. – Centrul Regional Alba Iulia.
EVOLUŢIA CRIMINALITĂŢII SESIZATE. ACTIVITATEA DE CERCETARE PENALĂ
- În anul școlar 2022 -2023,la nivelul județului Alba,au fostsesizate 61 de fapte penale comiseîn incinta ori în zona adiacentă unităților de învățământ, din care:
- 47 infracțiuni de lovirea sau alte violențe
- 1 infracțiune de purtarea abuzivă
- 1 infracțiune detulburarea ordinii și liniștii publice
- 6 infracțiuni de furt
- 1 infracțiune de șantaj
- 1 infracțiune de portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase
- 1 infracțiune de „agresiune sexuală”
- 3 infracțiuni de amenințare
ACTIVITATEA DE CERCETARE PENALĂ ȘI SOLUȚIONARE A PETIȚIILOR
- La nivelul Biroului Siguranță Școlară, în perioada arătată anterior, au fost repartizate și soluționate 20 de petiții privind domeniul siguranței școlare.
- În context, s-au efectuat verificări și s-au stabilit măsuri pe linie de siguranță școlară, transpuse în cuprinsul unui număr de 55 analize post-cauzale întocmite la nivelul biroului.
CONCLUZII
- Nu au fost înregistrate evenimente deosebite/infracțiuni grave în care să fie implicați elevi sau fapte prin care să fie afectat procesul de învățământ ori să fi fost primejduită grav viața, integritatea corporală ori sănătatea elevilor sau a cadrelor didactice.
- Evenimentele sesizate au avut ca și cauze favorizante:
- Nerespectarea prevederilor regulamentelor de ordine interioară ale unităților de învățământ, de către elevi, pe timpul desfășurării orelor de curs/pauzelor și lipsa unor măsuri eficiente în cazul încălcării acestora;
- Lipsa unor măsuri de pază, conform Legii nr. 333/2003;
- Lipsa unei comunicări eficiente între unele familii şi școală, dar și între părinți și copii, împrejurare care poate conduce la creșterea fenomenului infracțional;
- În continuare, s-a menținut o bună relaționare cu Inspectoratul Școlar Județean Alba/ reprezentanții unităților de învățământ și s-au depus eforturi pentru desfășurarea de activități preventive în cât mai multe dintre unități de învățământ de pe raza județului (ținând cont și de evoluția situației operative);
- Activitățile desfășurate de structura de siguranță școlară au fost mediatizate săptămânal, asigurându-se astfel o informare constantă a opiniei publice cu privire la atribuțiile, activitățile preventive şi rolul acestei structuri de poliţie;
- Ca urmarea a adoptării Legii nr.198/2023 a învățământului preuniversitar, a fost emis Planul Național Cadru de Acțiune (PNCA) pentru siguranța școlară și, în baza acestuia, sub coordonarea prefectului Județului Alba, a fost elaborat Planul Teritorial Cadru de Acțiune (PTCA) pentru siguranța școlară în unitățile de învățământ preuniversitat de pe raza județului Alba, în anul școlar 2023-2024,fiind stabilite ca principale obiective:
A. Creşterea capacităţii instituţionale de prevenire şi combatere a violenţei în unităţile de învăţământ preuniversitar şi în zonele adiacente;
B. Derularea de activităţi pentru menţinerea climatului de siguranţă în unităţile de învăţământ preuniversitar şi în zonele adiacente;
C. Monitorizarea modului în care este realizată siguranţa şcolară la nivel naţional;
D. Însușirea şi aplicarea, de către personalul cu atribuţii pe linia siguranţei în mediul şcolar, a reglementărilor de intervenţie în unităţile de învăţământ preuniversitar şi în zonele adiacente;
E. Constituirea unei baze de date, comune, referitoare la infrastructura de siguranţă şcolară din unităţile de învăţământ preuniversitar, în scopul corelării datelor diseminate la nivel interinstituţional
ACȚIUNI REALIZATE ȘI PROPUSE PENTRU ANUL ȘCOLAR 2023-2024
- Premergător începerii anului școlar, polițiștii de la rutieră au verificat 89 de autovehicule de transport elevi și i-au instruit pe conducătorii acestora cu privire la conduita preventivă pe timpul efectuării transportului;
- A fost verificată existența și starea indicatoarelor de avertizare și informare precum și starea marcajelor rutiere și a amenajărilor din zona unităților de învățământ.
Ne-am propus:
- Desfășurarea activităților prevăzute în Planul Teritorial Comun de Acțiune și adaptarea prevederilor acestuia la particularitățile și specificul local, al fiecărei unități de învățământ;
- Informarea conducerii unităților școlare cu privire la prevederile Legii nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor, precum și asupra obligativității de a întocmi analizei de risc la securitate fizică și de a implementa măsurilor prevăzute în aceasta;
- Asigurarea unei prezențe active, la vedere, în zona unităților de învățământ, a patrulelor de poliţie și jandarmi, în intervalele orare în care se efectuează afluirea şi defluirea elevilor;
- Organizarea și desfășurarea în mod constant a unor activități preventive, de către polițiștii cu atribuții în domeniul siguranței școlare
- Realizarea unui schimb permanent de informații, în vederea obținerii de date cu privire la persoanele implicate în comiterea infracțiunilor în incinta și în proximitatea unităților de învățământ, precum și a altor persoane pretabile a comite acest gen de infracțiuni;
Pentru Inspectoratul de Poliție Județean Alba siguranța în școli constituie o prioritate, iar cu sprijinul dascălilor, părinților și a instituțiilor partenere, polițiștii vor acționa pentru ca școala să fie un spațiu sigur, dedicat studiului și performanței educaționale.

Fii primul care comentează