Comunicat presă|Daniela Anca-Marian, strănepoată a eroului martir Horea, pe lista de candidați a Partidului Acțiunea Națională Alba, la Consiliul local Alba Iulia

Obiectivul meu profesional, ca om de cultură, este de a-mi onora menirea ca pictor iconar, meşter popular iconar, profesor-instructor de icoane pe sticlă şi formator.    Obiectivul meu ca cetăţean al urbei Alba Iulia şi consilier local este dezvoltarea meşteşugurilor tradiţionale şi de artizanat specifice zonei noastre, într-un mediu competitiv al comunităţii locale, promovarea culturii tradiţionale şi valorilor istorice locale şi naţionale.

Experienţa mea de meşter creeator şi formator s-a conturat armonios prin activităţi artistice şi administrative ca profesor-instructor la Clasa de Pictură tradiţională pe sticlă ,,Maria Poenariu, Laz”, la Şcoala Populară de Arte şi Meşteşuguri din cadrul Centrului de Cultură ,,Augustin Bena” al Consiliului Judeţean Alba. Activez în cadrul Asociaţiei ,,Maria Poenariu, Laz”, Alba Iulia, care promovează icoanele pe sticlă specifice Văii Sebeșului şi meşteşugurile tradiţionale şi artizanale specifice zonei noastre. Sunt membru fondator, ocup funcţia de preşedinte al asociaţiei, responsabilă cu coordonarea activităţilor cultural-meşteşugăreşti în atelierele înfiinţate în cadrul ei.

Coordonez Expoziţia de produse meşteşugăreşti şi artizanale ,,ARTIZANAT” din incinta Alba Mall, amenajata de mine şi înfiinţată în colaborare cu Asociaţia Agora, Asociaţia ,,Maria Poenariu, Laz”, Consorţiul Artizanilor şi Meşteşugarilor Alba, CJ Alba, Primăria Alba Iulia şi Alba Mall. Sunt responsabilă cu activităţile din atelierele demonstrative ,,Şezătoare la Maria Poenariu” înfiinţate în cadrul expoziţiei ,,Artizanat” din Alba Mall.

Am fondat Asociaţia ,,Maria Poenariu, Laz”, cu sediul în Alba Iulia în colaborare cu Mirela Vulcu (maica stareţă din Mitropolia Clujului), în vederea promovării icoanelor pe sticlă specifice Centrului de Pictură Laz şi a meşteşugurilor specifice zonei noastre. Preşedinte de Onoare al Asociaţiei a fost doamna Maria Poenariu, pictor iconar şi artist popular de talie naţională, tezaur uman viu recunoscut UNESCO şi mentor al Asociaţiei, a cărei ucenică sunt.

Am înfiinţat Muzeul de Icoane şi Etnografie ,,Maria Poenariu, Laz” din Alba Iulia, în memoria celor cinci generaţii de pictori iconari Poenariu din Laz şi Atelierul  de Pictură ,,Maria Poenariu, Laz”, ca omagiu adus doamnei Maria Poenariu, pictor iconar din Laz, în colaborare cu Arhiepiscopia Ortodoxă a Albei Iulia, ocazie cu care mi s-a decernat o Gramată Episcopală (Diplomă de Merit) de către ÎPS Andrei Andreicuț, în 2011. În prezent Expoziţia Etnografică se află în Micesti-Alba Iulia, la Căminul Cultural.

Am organizat şi am promovat cu succes expoziţii de icoane, produse meşteşugăreşti şi ateliere demonstrative, atât în ţară cât şi în străinătate, unde am primit nenumărate diplome şi premii, dar cea mai aproape de suflet dintre toate este Diploma de recunoaştere ca meşter iconar, oferită ca Premiu special al juriului la Festivalul ,,Cultură pentru Cultura” din Ţara Moţilor mei dragi, în anul 2019, deoarece sunt adepta conceptului de viaţă ,,gândim global, acţionăm local”. Tot în acest sens, mai amintesc doar ultima acţiune încununată cu succes: înfiinţarea unei manufacturi de prelucrare a lânii, în colaborare cu Primăria Zlatna, ce va fi inaugurată după 1 septembrie 2020, în localitatea Zlatna.

O vorbă din bătrâni spune că ,,numele ţi se dă, renumele ţi-l faci”, de aceea doresc să amintesc aici şi pe cei ce mi-au dat viaţa şi nume în anul 1972  şi educaţia celor şapte ani de acasă, în localitatea Baia de Arieş, județul Alba, fiind şi locul meu de naştere în ziua de 13 octombrie, din părinţii Anca Petru şi Viorica, eu fiind a doua fiică din cei trei copii, cel mare, fiul Dumitru-Beniamin şi cea mică, fiica Diana-Elisabeta. Sunt stră-stră-strănepoată de-a lui Horea Ursu Vasile Nicula, după bunicul Ioan Nicula, din partea mamei, Viorica Nicula.

Sunt caracterizată de seriozitate şi responsabilitate, simţ estetic dezvoltat, talent artistic, fidelitate profesională, spirit gospodăresc şi de iniţiativă, abilităţi de comunicare, abilităţi de formare şi de conducere a unei echipe, spirit patriotic deosebit, intuiţie mercantilă, bun negociator, onestitate şi diplomaţie, spirit credincios şi duhovnicesc și încerc să fac ceea ce sunt datoare să fac.

Daniela ANCA-MARIAN, candidat al Partidului Acțiunea Națională Alba la Consiliul Local Alba Iulia

Comandat de Partidul Acțiunea Națională Alba,

Executat de SC SMART MEDIA CENTER SRL-portal www.proalba.ro

CUI mandatar financiar 21200094

 

Despre Redacția ProAlba 46421 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*