COMUNICAT din partea Casei Județene de Pensii Alba

Intrucat pe parcursul ultimelor zile foarte multi beneficiari de drepturi de pensie se adreseaza Casei Judetene de Pensii Alba pentru a obtine informatii cu privire la posibiliatea valorificarii SPORURILOR/VENITURILOR NEPERMANENTE ȘI A VENITURILOR LUNARE BRUTE am considerat important sa venim in sprijinul dansilor cu aceste informatii.

In conformitate cu prevederile art. 155, alin 1 din Legea nr.360/2023, privind sistemul public de pensii, in termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, pensiile se recalculează din oficiu, prin valorificarea din adeverinţele care îndeplinesc condiţiile de valabilitate şi legalitate, a sporurilor/veniturilor nepermanente sau a veniturilor lunare, brute sau nete, după caz, realizate anterior datei de 1 aprilie 2001, plătite din fondul de salarii, asupra cărora s-a datorat, potrivit legii, contribuţia de asigurări sociale de stat, nevalorificate la calculul drepturilor de pensie cuvenite sau aflate în plată.

Sunt avute în vedere trei situatii legate de valorificarea acestor adeverinte si anume:

  • adeverințele emise anterior datei de 18.06.2021, data de la care a intrat vigoare Ordinul Ministrului Muncii și Protecției Sociale nr.487/2021, se vor valorifica, daca sunt indeplinite doua conditii:
  1. îndeplineasc condițiile de valabilitate și legalitate, chiar dacă nu sunt conforme cu modelul prevăzut în anexa la Ordin si
  2. angajatorul a facut mențiunea că asupra veniturilor respective s-a datorat contribuția de asigurări sociale de stat;
  • adeverințele eliberate dupa data de 18.06.2021 data de la care a intrat in vigoare Ordinului ministrului muncii și protecției sociale nr.487/2021 privind efectuarea operațiunilor de evaluare a pensiilor se vor valorifica, daca sunt indeplinite doua conditii:
  1. este respectat modelul prevazut in anexa la Ordin si
  2. angajatorul a facut mențiunea că asupra veniturilor respective s-a datorat contribuția de asigurări sociale de stat.

In cele doua situatii drepturile  recalculate se acordă incepand cu data de 01.09.2024.

  • Adeverintele eliberate dupa data de 01.09.2024, data de la care a intrat in vigoare Legea nr.360/2023, se vor valorifica, daca sunt indeplinite doua conditii:
  1. este respectat modelul prevazut in anexa 6 la lege si
  2. angajatorul a facut mențiunea că asupra veniturilor respective s-a datorat contribuția de asigurări sociale de stat.

In aceasta situatie drepturile de pensie vor recalculate și acordate cu data de 1 a lunii următoare depunerii cererii.

La determinarea punctajelor lunare, pentru perioadele anterioare datei de 1 aprilie 2001, se utilizează venitul total lunar realizat, brut sau net, după caz, asupra căruia s-a datorat, potrivit legii, contribuţia la bugetul asigurărilor sociale de stat.

Venitul total lunar realizat, brut sau net, după caz, se dovedeşte prin adeverinţă, eliberată pe baza statelor de plată, de către angajatori, deţinătorii legali de arhive sau operatorii economici autorizaţi de Arhivele Naţionale pentru prestarea serviciilor arhivistice care au dreptul legal de a certifica aceste date.

În situaţiile  în care, pentru o anumită perioadă, nu se poate face dovada venitului total lunar realizat, la determinarea punctajelor lunare se utilizează salariile brute sau nete, în conformitate cu modul de înscriere a acestora în carnetul de muncă, precum şi sporurile cu caracter permanent care sunt înscrise în carnetul de muncă ori sunt dovedite cu adeverinţe eliberate de către angajatori, deţinătorii legali de arhive sau operatorii economici autorizaţi de Arhivele Naţionale pentru prestarea serviciilor arhivistice, care au dreptul legal de a certifica aceste date.

Adeverinţele eliberate de angajatori, de către deţinătorii legali de arhive sau operatorii economici, precum şi documentele necesare stabilirii şi/sau recalculării drepturilor de pensie, emise potrivit dispoziţiilor legale în vigoare se certifică prin ştampilă şi semnătură olografă a conducătorului entităţii sau a persoanei delegate în acest sens.

Angajatorii, detinatorii legali de arhive precum si operatorii economici autorizati in vederea prestarii de servicii arhivistice sunt direct raspunzatori, in conditiile legii, de legalitatea, exactitatea si corectitudinea datelor, elementelor si informatiilor pe care le inscriu, in baza documentelor detinute, in adeverintele pe care le elibereaza in vederea stabilirii, recalcularii sau revizuirii drepturilor de pensie.

In vederea recalcularii dreptului de pensie aceste adeverinte trebuie depuse in original la sediul caselor de pensii.

Legea nr.360/2023 privind sistemul public de pensii este prima lege din sistemul public care recunoaște aceste drepturi pensionarilor, astfel încât sa poata fi valorificate în calculul pensiei cu conditia esentila  ca  asupra acestor sporuri sa se  fi datorat, potrivit legii, contribuția de asigurări sociale de stat .

Pentru perioadele de după 31 martie 2001, nu este necesara prezentarea de adeverinte cu aceste venituri brute, intrucat informaţiile sunt preluate din din declaraţiile nominale de asigurare, precum şi din contractul de asigurare socială ori din declaraţia individuală de asigurare.

Aceste informatii se regasesc in bazele de date ale Casei Judetene de Pensii Alba si  cuprind  elementele pe baza cărora se stabilesc: stagiul de cotizare în sistemul public de pensii, punctajul lunar şi punctajul anual pentru asiguraţii sistemului public de pensii.

În situaţiile în care, pentru perioadele ulterioare datei de 31.03.2001, existenţa raporturilor de muncă sau de serviciu nu poate fi dovedită prin declaraţia nominală de asigurare, în vederea stabilirii stagiului de cotizare, a punctajului lunar şi a punctajului anual pot fi valorificate şi alte acte doveditoare, întocmite în condiţiile legii.

În situaţiile în care, pentru anumite perioadele, se constată erori în cuprinsul declaraţiei privind evidenţa nominală a asiguraţilor şi a obligaţiilor de plată către bugetul asigurărilor sociale de stat şi/sau al declaraţiei nominale de asigurare, indiferent de cauzele producerii acestora, iar angajatorii sau entităţile asimilate angajatorilor, precum şi persoanele juridice sau fizice plătitoare de venituri se află în imposibilitatea de a întocmi şi depune declaraţie rectificativă în vederea stabilirii stagiului de cotizare, a punctajului lunar şi a punctajului anual pot fi valorificate informaţiile din alte acte doveditoare, întocmite potrivit legii.

Obligaţia prezentării actelor doveditoare revine persoanei în cauză ori reprezentantului legal al acesteia.

În situaţia în care există suspiciuni cu privire la legalitatea actelor doveditoare depuse la documentaţia pentru stabilirea/modificarea prestaţiilor de asigurări sociale şi a altor drepturi prevăzute de legi speciale, casele teritoriale de pensii şi/sau CNPP pot solicita, în scris sau prin poşta electronică, persoanei/pensionarului/angajatorului sau deţinătorului legal de arhivă sau operatorului economic documente şi informaţii suplimentare.

Persoanele juridice care au dreptul legal de a certifica aceste date necesare stabilirii drepturilor de asigurări sociale sunt obligate să transmită casei teritoriale de pensii şi/sau CNPP copii certificate pentru conformitate cu originalul ale actelor care au stat la baza emiterii documentelor respective.

Angajatorii, deţinătorii legali de arhivă sau operatorii economici autorizaţi au obligaţia de a răspunde în termen de 30 de zile de la data primirii solicitării. În această situaţie, termenul de soluţionare a cererii de stabilire/modificare a prestaţiilor de asigurări sociale şi/sau a altor drepturi prevăzute de legi speciale se prelungeşte corespunzător.

În cazul în care angajatorii, deţinătorii legali de arhivă sau operatorii economici autorizaţi infirmă realitatea datelor din documentul supus verificării sau nu transmit, în termenul prevăzut mentionat anterior, documentele care au stat la baza eliberării acestuia sau documentele transmise conţin date contradictorii sau neconcludente, la stabilirea/modificarea drepturilor, casa teritorială de pensii şi/sau CNPP nu va utiliza datele din documentele a căror realitate nu a fost confirmată sau, după caz, va proceda la revizuirea drepturilor, prin excluderea din calcul a datelor din respectivele documente.

În situaţia în care angajatorii, deţinătorii legali de arhivă sau operatorul economic autorizat transmit/transmite documentele solicitate cu depăşirea termenului, dar nu mai mult de 6 luni, decizia casei teritoriale de pensii se revizuieşte, în condiţiile legii.

Pensionarii care nu au avut venituri nepermanente nu trebuie să prezinte adeverințe la casa de pensii.

Deasemenea, pensionarii care au castigat in instanta de judecata valorificarea adeverintelor depuse nu vor mai primi o noua decizie de recalculare, acestea fiind recalculate ca urmare a punerii in aplicare a sentintelor.

Menţiune: pentru situaţiile prevăzute la art. 139 alin. (3) din Legea nr. 360/2023, la determinarea punctajelor lunare, sumele reprezentând:

  • formele de retribuire în acord sau cu bucata, în regie ori după timp, pe bază de tarife sau cote procentuale;
  • premiile anuale şi premiile acordate în cursul anului pentru realizări deosebite;
  • recompensele cu caracter limitat, acordate personalului din unele sectoare de activitate;
  • al treisprezecelea salariu;
  • formele de retribuire pentru „orele suplimentare” realizate peste programul normal de lucru;
  • sporul acordat pentru personalul didactic care îndrumă practica psihopedagogică şi care asigură perfecţionarea de specialitate a învăţătorilor şi educatorilor;
  • indemnizaţiile de muncă nenormată;
  • alte sporuri care nu au avut caracter permanent pentru care s-a datorat contribuţia de asigurări sociale

se valorifică numai în situaţia dovedirii acestora prin adeverinţă întocmită conform modelului prevăzut în anexa nr. 6 la lege

CONDUCEREA CJP ALBA

Despre Redacția ProAlba 46414 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

1 Comment

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*