Inspectoratul Școlar Județean Alba în calitate de beneficiar, împreună cu partenerul Inspectoratul Școlar Județean Arad, au susținut, în data de 19.02.2021, conferința de lansare online a proiectului ” FUTURE – educație prin programe de a doua șansă pentru un viitor mai bun”.” cod SMIS ID 136179, proiect ce va fi implementat pe o perioadă de 36 luni în intervalul decembrie 2020- decembrie 2023.
Obiectivul general al proiectului îl reprezintă realizarea unor seturi de acțiuni ce participă la obiectivele specifice ale programului „Măsuri de educație de tip a doua șansă”, O.S.6.4. – Creșterea numărului de tineri care au abandonat școala și de adulți care nu și-au finalizat educația obligatorie care se reîntorc în sistemul de educație și formare, inclusiv prin programe de tip a doua șansă și programe de formare profesională și O.S.6.6. – Îmbunătățirea competențelor personalului didactic din învățământul preuniversitar în vederea promovării unor servicii educaționale de calitate orientate pe nevoile elevilor și a unei școli incluzive.
Proiect cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020.

Fii primul care comentează