Comunicat de presă| Bilanț de weekend: Contracte noi și 1000 de pubele distribuite la casele din Alba Iulia. Cum și unde depozităm corect ambalajele de sticlă?

Asocierea RER Vest-RETIM preia de la 01 decembrie 2021 serviciul de colectare și transport al deșeurilor din Alba Iulia, Aiud, Teiuș și Ocna Mureș, precum și localitățile limitrofe. Pentru o comunicare transparentă către publicul larg prezentăm situația la zi a mobilizării: numărul contractelor încheiate, a pubelelor distribuite la case, precum și o regulă a colectării separate.

Contracte semnate și pubele distribuite

Până la data de 29 noiembrie 2021 au fost încheiate 14,400 de contracte la casele din mediul urban din Alba Iulia, Aiud, Teiuș și Ocna Mureș, iar până astăzi au fost împărțite 10,007  pubele.  Astfel, în Alba Iulia aproape trei sferturi din gospodăriile individuale au la dispoziție pubela neagră destinată deșeurilor reziduale.

Localitate Număr contracte încheiate Pubele distribuite Procent distribuire pubele
Alba Iulia 6966 5025 72%
Aiud 3234 2061 64%
Teiuș 1534 255 17%
Ocna Mureș 2666 2666 100%

 O regulă de colectare pe zi

Unde depozităm ambalajele din sticla? În mod obligatoriu, ambalajele din sticlă (ambalajele de la băuturile alcoolice sau răcoritoare și borcane) se duc la containerul verde. Aceste containere sunt amplasate stradal în toate zonele de case (urban și rural), respectiv pe platformele de colectare destinate colectării deșeurilor pentru toți cetățenii care locuiesc la blocuri.

Sticla este un material important, care se poate recicla integral, prin retopire, astfel trebuie să avem grijă unde o depozităm. O greșeală frecventă este depunerea ambalajelor din plastic (PET – ambalaje din plastic care se depozitează în containerul galben) în recipientele verzi si nu in cele galbene. De asemenea este interzisă depunerea sticlei de la geamuri sau a altor obiecte din sticlă sau ceramică.

________

Toate informațiile necesare despre tarife, contracte, grafice de colectare le găsiți la următoarele pagini : https://rervest.ro/utile/zona-alba/  sau  https://retim.ro/alba

În plus ne puteți scrie pe adresa de email contracte.alba@rervest.ro   și sesizari.alba@rervest.ro  sau ne puteți suna la numărul de Call Center +40374885694 ,  de luni până vineri, între orele 07.00 – 19.00.

 

 

Despre Redacția ProAlba 37494 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*