Secţia de Pediatrie a Spitalului Municipal din Sebeş este dotată cu un transiluminator venos, donat de Clubul Rotary Sebeş. În cursul lunii februarie, Clubul Rotary a organizat un eveniment de caritate, ocazie cu care au fost strânşi cei 27.000 de lei necesari pentru achiziţia acestui dispozitiv medical, de care vor beneficia micuţii pacienţi din Sebeş. De altfel, în intenţiile organizaţiei se mai află şi achiziţia unui cărucior de tratament, precum şi a unui scaun de recoltare, destinate tot secţiei de Pediatrie.
Primarul Municipiului Sebeş, domnul Dorin Nistor, transmite Clubului Rotary Sebeş un mesaj de mulţumire pentru acest gest generos, alături de felicitări sincere pentru activitatea civică a asociaţiei.

Fii primul care comentează