”Piloţii nu mor niciodată, ei decolează şi nu se mai întorc”. Aș vrea să încep cu aceste cuvinte comunicatul meu de astăzi, ca un gând de respect față de cei care s-au stins din viață în urma accidentului aviatic ce a avut loc luni în apropiere de Horea: un pilot care s-a sacrificat pentru cei care erau cu el și o tânără care visa să salveze multe vieți asumându-și o misiune care nu este pe măsura oricui. E trist și e nedrept ce s-a întâmplat; pentru că acești oameni puteau fi salvați, pentru că mai ales Aura Ion, tânăra de 23 de ani a fost răpusă de frig în lunga așteptare a celor care trebuiau să-i scoată de acolo. Salvarea celor cinci supraviețuitori se datorează în mare măsură localnicilor care cunosc bine zona și ale căror sfaturi ar fi trebuit să fie luate în seamă de la început. Moții, oameni ai muntelui au știut mai bine decât toți ”specialiștii” veniți acolo cu aparaturi și echipamente, cum să-i caute pe cei răniți. Opinia generală în urma celor întâmplate este aceea că atât pilotul Adrian Iovan, cât și tânăra studentă Aura Ion, ar fi putut scăpa cu viață dacă cei care au avut menirea să-i salveze ar fi ajuns mai repede la ei. Incompetența și bâjbâiala autorităților însă s-au dovedit a fi călăii celor doi și de asemenea ar fi putut să fie cauza altor decese în rândul celorlalți cinci pasageri. Unde sunt vinovații? Pentru a-și proteja imaginea în fața opiniei publice Ponta dă câteva ordine de demiteri, cade și șeful de la IGSU, însă în ciuda tuturor valurilor de nemulțumire incompetentul fruntaș Radu Stroe, stă neclintit. Mai mult dă cu bâta în baltă, călcându-i pe urme lui Daniel Barbu cu o afirmație idioată: “Îmi pare rău că s-a întâmplat în timpul mandatului meu tragedia”. Nu are ce să-și reproșeze acest ilustru incompetent. Iar Ponta nu-l demite pentru că se potrivește prea bine în peisajul general al Guvernului compus din specimene, unul și unul. Domnule Radu Stroe, acei doi oameni au murit și din cauza dumneavoastră. Din cauză că sunteți incompetent (chiar dacă nu recunoașteți) si ați promovat alți incompetenți în funcții. Domnule Radu Stroe, îmi pare rău că s-a întâmplat să fii ministru în timpul vieții mele! Citez cuvintele unui jurnalist și cred că sunt în asentimentul multor români intrigați de nivelul la care au ajuns instituții importante ale țării. Să nu-i uităm nicicând pe cei ce și-au dat viața pe când mergeau să salveze vieți. Să-i stimăm și să-i apreciem pe cei care și-au luat misiunea de a salva vieți și se dedică total acestui lucru.
Președinte PMP Alba, deputat Clement Negruț

Fii primul care comentează