Citeam acum cîteva zile un articol nici prea bine scris, nici prea sănătos ca mesaj, în care o doamnă enumera la calităţile bărbatului dorit, pe lîngă grijuliu, tandru, viril şi ce or mai visa femeile, gelozia. Conform credinţei bine înrădăcinate că dacă nu e măcar un pic gelos, nu te iubeşte. Mi-a crescut instant pulsul fiindcă am ajuns să am reacţii organice la gelozie, fie şi cînd văd cuvîntul scris.
Gelozia nu e calitate, e o ciumă. O ciumă care te mănîncă pe interior pînă la sfîrşire. Oricine dintre cei doi ar proiecta-o în cuplu, termină prin a ucide binele şi frumosul. Nu e nici pe departe dovadă de iubire ci dovadă de nesiguranţă de sine. Dar asta e un truism, vei spune, iar eu tare aş vrea să îţi dau dreptate, căci asta ar însemna că toată lumea îl cunoaşte şi asumă şi face ceva în acest sens.
Gelozia se instalează mai ales la cei care se simt impostori într-o relaţie. Cred că nu sunt destul de bun pentru tine şi mă tem că şi tu vei observa asta la un moment dat, aşa că vreau să te închid într-o colivie ca să nu mai ai cum să cunoşti alţi oameni şi să te prinzi că poţi mai bine de atît. Iată un mecanism. Un altul poate fi acela că, odată intrat într-o relaţie mă simt proprietarul celuilalt – partenerul îmi aparţine şi de aici o sumă de abuzuri care, dacă celălalt le permite, devin tot mai claustrante şi traumatizante.
E de (ne)înţeles cît de mulţi oameni – deopotrivă femei şi bărbaţi – stau în asemenea relaţii toxice ani îndelungaţi, relaţii care le macină bruma de încredere şi respect de sine. Eu cred cu tărie că devenim imaginea pe care celălalt ne-o reflectă despre noi înşine. Un partener în ai cărui ochi te vezi bun, cald, drăgăstos te ajută inconştient să te clădeşti pe tine în felul acesta. Tot aşa cum un partener care caută numai răul din tine te dărîmă pe interior şi te transformă în cel reflectat. Cea mai rea variantă a mea însămi am fost lîngă un astfel de om – al doilea fost soţ.
Petronela Rotar
Citește continuarea pe www.acestblogdenervi.ro
Fii primul care comentează