Cinci păduri urbane la Alba Iulia. Primarul Gabriel Pleșa a anunțat detalii privitoare la finanțare și zonele vizate de acest proiect

Alba Iulia a primit, joi, decizia de acceptare a finanțării din fonduri europene, prin PNRR, a proiectului privind înființarea a cinci păduri urbane în municipiul nostru. Aceste spații umbrite sunt extrem de necesare și în mod cert vor fi dezvoltate în continuare, pentru că schimbările climatice sunt aici, le simțim zi de zi.

Consiliul Local a aprobat deja documentația tehnico-economică pentru implementarea proiectului pe parcursul celor 23 de luni, în primul an urmând să fie pregătit terenul și înființată plantația.

Cele cinci ”păduri urbane”, care vor acoperi o suprafață totală de 6.400 mp, vor fi realizate în următoarele zone: proximitatea cartierului Recea, pe strada Morii, pe strada Consiliul Europei, în apropierea Catedralei Unității Neamului (Bd. Transilvaniei) și lângă Centrul Multicultural din strada Gheorghe Șincai. Vom folosi o vastă diversitate de arbori și arbuști din specii native, iar zonele vor avea densități mari, astfel încât să se constituie în adevărați “plămâni verzi” ai municipiului nostru.

Împreună facem din Alba Iulia un loc mai bun, a precizat primarul Gabriel Pleșa.

Despre Redacția ProAlba 41486 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*