
Duminică, 12 februarie 2012, începând cu ora 9.45, Centrul Pilot pentru persoane cu dizabilităţi „Sfântul Meletie” și comunitatea surzilor din Alba Iulia au organizat un eveniment prilejuit de sărbătorirea Sfântului Meletie, ocrotitorul spiritual al Centrului.
Sfânta Liturghie a fost oficiată la Paraclisul Centrului , situat pe Str. Bogdan Petriceicu Haşdeu, nr. 15A din Alba Iulia, de către Pr. Petru Hașegan împreună cu Pr. Popescu Nicolae, de la Biserica „Sfânta Ecaterina” din Alba Iulia, care au slujit atât vocal, cât şi în limbaj mimico-gestual. A urmat apoi un scurt concert de pricesne susţinut de Corul „Sfântul Meletie”, de asemenea cu voce şi în limbaj mimico-gestual. La sărbătoare, au participat beneficiari ai centrului şi comunitatea persoanelor cu deficienţe de auz şi vorbire din judeţul Alba. La sfârşitul manifestării, participanţii au luat parte la o agapă frăţească în cadrul Centrului.
Mulțumim partenerilor și sponsorilor noștri: Primăria Alba Iulia, Serviciul Public de Asistenţă Socială, Consiliului Judeţean Alba, Direcţia Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Alba, precum şi Cofetăriei Corina din Alba Iulia .
Centrul pentru persoane cu dizabilități „Sfântul Meletie” este administrat de Asociația Filantropia Ortodoxă Alba Iulia și funcționează din anul 2009 în parteneriat cu Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Alba și cu Primăria Alba Iulia – Serviciul Public de Asistenţă Socială.
În cadrul Centrului „Sfântul Meletie” se oferă gratuit pentru persoane cu dizabilități fizice, locomotorii, somatice și auditive servicii de asistență socială, kinetoterapie, consiliere psihologică, informare și orientare profesională, într-un spațiu modern, corespunzător amenajat și cu un personal specializat.
sa le dea D-zeu multa sanatate tuturor celor care se preocupa si ingrijesc aceste suflete