Centrul de Cultură „Augustin Bena” Alba: Expoziție cu fotografii de arhivă și ilustrații care surprind imagini din istoria orașului Alba Iulia

Spațiul expozițional urban al Centrului de Cultură „Augustin Bena” Alba găzduiește, începând de joi, o expoziție cu fotografii de arhivă și schițe care surprind imagini din istoria municipiului Alba Iulia. Fotografiile sunt din perioada anului 1918 și conțin instantanee cu străzi, piețe, instituții administrative sau de cultură, zone de promenadă, dar și imagini cu locuitorii orașului. Printre acestea se regăsesc și instantanee vechi cu Hotelul Apulum din centrul municipiului, imobil care în 1918 a fost unul dintre locuirile de întâlnire pentru făuritorii Marii Uniri. În acest sens, hotelul a găzduit, din data de 29/30 noiembrie 1918, Comisia de verificare a Marii Adunări Naționale (care a validat credenționalele deputaților), Consiliul Național Român Central, dar și pe o parte dintre delegații care au avut rol hotărâtor în ședințele care s-au desfășurat la etajul hotelului în cursul zilei din 30 noiembrie.

După 1918 hotelul a găzduit adunările Comitetului Județean Alba și ale Partidului Național Român. Ulterior, în ciuda importanței istorice,  hotelul a avut o poveste tristă fiind demolat de regimul comunist pentru că nu se mai încadra în planurile de dezvoltare ale orașului.

Expoziția Centrului de Cultură „Augustin Bena” Alba cuprinde, pe lângă fotografiile de arhivă, și ilustrații cu obiective cu importanță istorică din municipiul Alba Iulia, desene realizate de artistul Ionuț Baic.

Consiliul Județean Alba prin instituțiile subordonate, Centrul de Cultură „Augustin Bena”, Muzeul Național al Unirii Alba Iulia, Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” și Teatrul de Păpuși „Prichindel”, organizează și în acest an o serie de activități culturale incluse în programul de la Alba Iulia dedicat Zilei Naționale a României. Manifestările se desfășoară fără public, cu respectarea celor mai stricte măsuri de prevenire a răspândirii virusului SARS-COV-2, și sunt organizate în parteneriat cu Primăria Municipiului Alba Iulia și Instituția Prefectului Alba. Sub genericul „Ziua Națională în casa fiecărui român”, evenimentele sunt transmise LIVE pe pagina de Facebook a Centrului de Cultură „Augustin Bena” Alba și, în funcție de eveniment, pe paginile celorlalte instituții organizatoare.

Expoziția va putea fi văzută și on-line pe Pagina de Facebook a Centrului de Cultură „Augustin Bena” Alba: https://www.facebook.com/Centrul-de-Cultura-AUGUSTIN-BENA-Alba-173204689496678 

Programul evenimentelor culturale organizate de Centrul de Cultură „Augustin Bena” Alba

28 NOIEMBRIE 2020

19.00       „1 Decembrie 1918”

                Videoclipuri muzicale

Centrul de Cultură „Augustin Bena” Alba

Notă: Difuzări de clipuri video cu muzică patriotică realizate de Ansamblul Folcloric al Județului Alba alături de colaboratori din zonele istorice ale țării – partea I

29 NOIEMBRIE 2020

12.00       „Muzică de fanfară”

Recital

Notă: Recital al Fanfarei Județului Alba cu repertoriu de muzică patriotică

Notă: transmisiune live 

19.00       „1 Decembrie 1918”            

Videoclipuri muzicale

Centrul de Cultură „Augustin Bena” Alba

Notă: Difuzări de clipuri video cu muzică patriotică – partea II

30 NOIEMBRIE 2020

16.00       Icoane pe sticlă

Vernisaj expoziție

Centrul de Cultură „Augustin Bena” Alba

Notă: Expoziție de icoane pe sticlă în tehnica tradițională a școlii de la Laz, realizată de cursanții clasei din cadrul Centrului de Cultură Augustin Bena Alba

Notă: transmisiune live 

18.00       „Tezaur Folcloric”Concert

Centrul de Cultură „Augustin Bena” Alba

Nota: Difuzare ediție specială cu selecții din emisiunea Tezaur Folcloric, filmări realizate la Palatul Cultural din Blaj alături de Ansamblul Folcloric al Județului Alba. 

21.00       „Cvartet pentru România”

Concert omagial

Centrul de Cultură „Augustin Bena” Alba

Nota: Recital al cvartetului  Județului Alba; transmisiune live 

1 DECEMBRIE 2020

13.00 „Tezaur Folcloric” – ediție specială

Concert

Centrul de Cultură „Augustin Bena” Alba

Notă: Difuzare – ediție specială Tezaur Folcloric, pe posturile TVR1 și TVR Internațional, în data de 1 decembrie 2020, cu filmări realizate de echipa emisiunii la Palatul Cultural din Blaj alături de Ansamblul Folcloric al Județului Alba în anii 2018 și 2019 

  • Cânt și suflet românesc

Spectacol folcloric

Notă: transmisiune live 

20.00       „Simfonic România 2020”

Concert omagial

Notă: Recital al Orchestrei de cameră a Județului Alba cu soliști invitați de renume național și internaționaltransmisiune live 

Notă: Programul poate suferi modificări în funcție de evoluția situației pandemice!

PROGRAMUL COMPLET poate fi citit pe Pagina de  Facebook a Consiliului Județean Alba: https://www.facebook.com/ConsiliulJudeteanAlba

Despre Redacția ProAlba 37649 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*