Cumințenie
Complet senin și liniștit în libertatea
De-a fi în lumea ta, în propriul tău pridvor
Cu sentimentul absolut de demnitate
Că ești un nod în crucea vremilor,
Așa cum stă gorunul în furtună,
Cum bradul ne privește din inele,
Noi stăm cuminți și hotărîți sub lună
Cu siguranța că suntem cuplați la stele,
Că veghea lor ne sprijină și mâine,
Și sigur vom petrece printre arse lumi
Salvându-ne pe noi și grâul pentru pâine,
Iar doamnelor le-om face… plecăciuni
Cu florile destinului în mâini.
Gheorghe Micle
Sunt vinovat
Sunt vinovat de dragoste de țară,
De starea mea constantă de soldat,
De vremea schimbătoare de afară,
De tot ce n-am făcut sunt vinovat.
Sunt vinovat multiplu de iubire,
De drumurile lungi pe care am călcat
Să văd, s-aud și să vă dau de știre,
De lipsa mea din sat sunt vinovat.
Sunt vinovat de dorurile toate,
De întâlnirile din care-am evadat,
De buzele fierbinți nesărutate,
De setea de dreptate-s vinovat.
Sunt vinovat de starea mea de spirit,
De treptele pe care le-am urcat
Cu sacii grei în spate, de păru-ncărunțit
Și de cărările din deal sunt vinovat.
Sunt vinovat de-atâta neputință
Când sunt atâtea lucruri de-ndreptat
Și de durerea mea de conștiință,
De lacrimile țării-s vinovat.
Sunt vinovat de mierlele din vie,
De prunele ce nu s-au recoltat,
De starea nefirească de vinovăție
Și de căderea nopții-s vinovat.
Sunt vinovat de vina de speranță,
Că nu am stat cu spiritul plecat,
De toată nedreptatea din instanță,
De nopțile de veghe-s vinovat.
Sunt vinovat de propria mea criză,
De oratorii lipsă din Senat,
De generarea stării de surpriză,
De faptul că trăiesc sunt vinovat.
Sunt vinovat de stilul de gândire,
De faptul că încredere v-am dat,
Sunt vinovat de învinovățire,
Că nu sunt vinovat, sunt vinovat.
Sunt vinovat de palmele muncite,
De sporul cald al laptelui din sân,
Sunt vinovat de cărțile citite,
Sunt vinovat că m-am născut român!
Întâmpinarea Domnului, 2019
Alba Iulia
Gheorghe Micle
Blestem
Trădători de Țară, nu discut cu voi,
Vă poftesc în lacrimi dureroase
Să nu aveți acces, ființe ticăloase,
La balanța Judecății de apoi.
Să vă gujbăliți fricoși în gheață
În registru de putoare ticăloasă,
Vecin cu atmosfera de pucioasă,
Fără de nici o șansă la viață.
Vă blestem cu ofițerii daci
Ca pe Bicilis, să trăiți murind,
Să nu vedeți roșeața florilor de maci
Și să orbiți, femeile privind,
Cu toți arginții adunați în saci.
Creaca/10.03.2019 Col. (r) Gheorghe Micle
Iisus e-n arbori
Azi, m-am retras la marginea pădurii
Și… în genunchi, cu lacrimi m-am rugat
Să-mi ierte neputința de soldat
Ce n-a știut lupta cu tăietorii.
Erau blazați și amărâți, arborii,
Golași de clorofilă și de densitate,
Și-am tot sperat un zâmbet de sub ramuri,
Dar ei se nemișcau în demnitate.
Sub gene aplecate-n promoroacă
Parcă s-au scurs plângând în rădăcini
Să-i lase tăietorii să trăiască
Pe ei, iubiții frați, nebotezați creștini.
I-am invitat la masa de Crăciun,
Să ținem împreună sărbătoare…
M-au refuzat pe moft că n-au…costum,
Însă Iisus e-n ei, în fiecare.
Ajunul Crăciunului 2018, Creaca Gheorghe Micle
Cea mai
De voi pleca în tropote de cai
Și-ți va rămâne un gust amar pe buză
Mă vei certa în mintea ta confuză,
Dar nu uita că tu ai fost Cea mai.
De vei voi în cețuri să mă dai,
Poți să mă ștergi din lista de prieteni
Și să te plimbi cu altul pe sub cetini,
Dar nu uita că tu ai fost Cea mai…
De mă voi duce prea devreme-n Rai
Și voi uita să mă întorc la tine,
Cu timpul se va șterge dorul pentru mine,
Dar nu uita că tu ai fost Cea mai…
13.01.2019 Gheorghe Micle
Valuri albe
Ninge asimetric rupt dintr-un război,
Parcă țese spațiul covoraș de stele,
În căderea groasă ne vedem pe noi
Într-un marș de linii și de flori rebele.
Cai cu gâturi albe, încărcați de zestre
Vin dinspre pădure, clopoței scâncesc,
Geometrii de gheață mătuiesc ferestre
Și-n copilărie iarăși mă topesc.
Mă revăd în casa caldă cu antreu,
O sărut pe mama, îl sărut pe tata,
Le mai zic în grabă ce mai fac și eu
Apoi plec în lume urmărindu-mi soarta.
Precedat de valuri albe de visare
Mă întorc la vreme, alergând pe schiuri,
Și-au plecat copacii plete lungi de sare,
Parcă nemișcarea le-a-nghețat în muguri.
Stai la gura sobei să m-aștepți cuminte,
Alungită-n câmpul blănurilor moi…
În curând, iubito, voi sosi la tine
Și pictați de flăcări vom petrece goi.
Ningă în demență și în disperare,
Noi vom strânge visuri croșetând idei
Pe tot perimetrul caldelor pieptare,
Iar în primăvară ne-om ruga la zei
Să ne ierte setea gravă de… ninsoare.
Gheorghe Micle
Dimineți fericite
Pe buze ne-ntâlneam, predați visării,
Cu zâmbete sustrase matinal
Din somnul despicat original
De timpul natural al deșteptării.
Ne rezemam tăcuți de două versuri
Plutind ca norii albi în poezie,
Îndrăgostiți cuprinși de frenezie
Și liberi în destin ca două păsări.
Privighetori cu flaute de os
Descopereau în triluri minunate
Coloana deșteptărilor la sate,
Pădurea tresărea zâmbind duios.
Un farmec blând și cald de fericire
Ne proteja de pulberea reală
Într-o atât de veche rânduială
A lumii răspândită din iubire.
Măritul Dumnezeu, în vrerea Lui
Divină de maestru arhitect
Ne-a ordonat destinul cu efect
Să ne-ntâlnim în timpul zborului.
07.04.2019 Gheorghe Micle
Rugămintea unui greier
Stimată doamnă, ridică-mă de jos
Să-ți văd amprenta mâinii pe vioară,
E sunetul atâta de duios
Că cerul s-a oprit în primăvară.
Prin ploaie am primit cu bucurie
Un viu semnal tremurător de nor
Și m-am gândit că s-ar putea să fie
De suferințe leac vindecător.
Așa că, doamnă, vino cu arcușul
De zâne fermecat, la sărbătoare,
Nu-ți fie teamă, eu voi fi pe luciul
Sensibil al cutiei de vioară.
Să mă așezi în chei cu bună știință,
Ridică-mă, voi fi un mic artist,
Pe sânii tăi mi-oi face locuință
Să-ți cânt și eu ca bun instrumentist.
09.01.2019 Gheorghe Micle
Zăpadă
Ocean de fluturi oblici se sparg către amiază
Îmbrățișând povestea din lut în cețuri albe,
Curate învelișuri pe lume desenează
Și pun pe țundre sure, strălucitoare salbe.
Și-a tras Undrea caleașca de zâne în palton
Sub colbul ce ascunde a soarelui lumină,
Cernând cu bogăție semințe de sezon
Ce duc vârtejuri albe în roiuri de albine.
Nu mai sunt cai la care, spre sănii galopâd,
N-aud țipând, voioase alarme de copii,
Doar recea plăpumioară se liniștește blând
Și smulge minții mele plăcute simfonii.
Până una-alta, ninge înfloritor
Și cu bucurie cerul ne zâmbește
Risipit sub umbra unui alb decor,
Numai tu, frumoaso, te-ai făcut poveste.
11.12.2018 Gheorghe Micle
Zori de zi
Sărută diminețile cu zorii
Floarea de cireș din chipul drag,
Se-aud în Maramureș cioplitorii,
Peștii în Iza înoată în zig-zag.
Ne-mbrățișăm cu șansa revenirii,
Renașterii în anotimpul nou,
A lucrurilor bune și iubirii
Ascunse de destin în primul ou.
Drăguța mea cu sumnă și pieptar
Ne răsfățăm în primăvara asta,
Albinele ne-adapă cu nectar,
Cocoșul din Gutâi își coafează creasta.
Noduri maramureșene ne-au închis
Iubirea într-un cifru decupat,
Profilul de zeiță l-am cuprins
În cusături pe pernele din pat.
Mai lenevim în perini parfumate,
Miroase a plăcintă cu mărar,
Sub cergi vărgate, inimi delicate
Cerșesc îngăduință lui florar.
Pe fuse adunăm iubirea noastră,
În gheme o cuprindem și apoi,
Cu răsuciri de pasăre măiastră,
O-ntoarcem împletită către noi.
18.03.2019 Gheorghe Micle
Tăcere vinovată… deocamdată
Am amorțit strigând tot ce vă doare
Voi n-auziți și nu mișcați nimic,
Seduși bizar de dansul din buric,
Deși vă calcă zilnic în picioare…
Poporul meu, jucat la loz în plic.
Am obosit trăgându-te de mâneci,
Popor care ignoră evidența
Cedându-ți libertatea și esența
Fără să vezi cum în penibil luneci,
Cu toată bunătatea și credința.
Chiar nu te interesează cine-ai fost
Și nu te preocupă cine ești?
Cu tot trecutul tău te umilești,
Poporul meu rămas aici cu rost
În plămădeala lumii românești.
Un continent barbarizat modern
Te umilește zi-de-zi, acasă
Deși tu însuți l-ai poftit la masă
Și-n țara ta păcatele se-aștern
Girate de-o tăcere rușinoasă.
Împins în ignoranță, păcălit,
Poporul meu odată cu conștiință,
Ți s-a produs o răsturnare de credință
Și tot trecutul ți s-a dat drept mit
Supus unei conversii de căință.
Pe trădători și vânzători de conștiințe
Nu-i vezi, în cecitatea ta proverbială,
Te-ai resemnat, într-o cadență socială
De animal dresat, cu umilințe,
Fără să ceri la nimeni socoteală.
Mă dor plămânii tot strigând la cer
La Dumnezeu, la Fiu, la Maica Sfântă,
La detașații îngeri care cântă,
Sa-mi dea întregi oștenii mei de fier
Și să mă iau cu diavolii la trântă.
Speranța mă obligă să te strig
Să-ți spun ce se întâmplă în cetate,
Tăcerea ta mă arde zi și noapte,
Trădările de țară mă înving
Și-am obosit să te îndemn la fapte.
Vreau un program de terapie intensivă
Științei tale arsă de sminteală,
Popor astenic și lovit de boală,
Cu medici dedicați, cu inițiativă
În căi de deșteptare națională.
03.04.2019 Col. (r) Gheorghe Micle
Alba-Iulia
Când…
Când florile, femeile și caii
Ne vor lipsi din gând și din priviri
Putem muri în lanțuri și în hamuri
Căci grația și forma vor lipsi…
Nu mă reped mojic, în gândul Tău
De creator al Sfintelor detalii,
Dar de ni-i da pedepsei celui rău
Să nu stingi florile, femeile și caii…
Lasă-le Sfinte-n Planșa Ta preaplină
Ce guvernează știința și ideea,
Și de vei scoate omul din grădină
Să nu scoți calul, floarea și… femeia.
Cornul Dealului/ 09.2019 Gheorghe Micle
Fii primul care comentează