Casa Corpului Didactic Alba este partener în proiectul ,,Mecanism de intervenție pentru alfabetizare funcțională în învățământul preuniversitar (MIAF)”, finanțat din fonduri europene nerambursabile prin Programul Educație și Ocupare 2021–2027, în baza contractului de finanțare semnat de Ministerul Educației și Cercetării. Casa Corpului Didactic Alba a fost desemnat coordonator pentru regiunile de dezvoltare Centru și Nord-Vest.
Obiectivul general al proiectului: Susținerea alfabetizării funcționale a elevilor din învățământul primar și gimnazial (ISCED 1-2), în domeniile: lectură, matematică, științe, educație civică și educație digitală, prin proiectarea și implementarea unor intervenții integrate care includ: elaborarea unui cadru de evaluare a nivelului de alfabetizare funcțională (standarde, seturi de itemi și teste de evaluare), dezvoltarea competențelor cadrelor didactice și implementarea unui mecanism de intervenție pilot vizând alfabetizarea funcțională a elevilor, într-o perioadă de 48 luni și având ca perspectivă extinderea acestui mecanism la nivel național.
Un demers ambițios dedicat formării și sprijinirii cadrelor didactice din învățământul primar și gimnazial în dezvoltarea competențelor de a proiecta și derula activități de predare-învățare-evaluare eficiente, pentru alfabetizarea funcțională a elevilor, prin furnizarea unor programe de formare continuă, într-o perioadă de 41 luni. Proiectul este coordonat de Ministerul Educației și Cercetării, în calitate de lider de parteneriat, și reunește o rețea solidă de instituții educaționale.
■ Parteneri în acest proiect sunt Case ale Corpului Didactic din județele Argeș, Suceava, Dolj, Ilfov, precum și Inspectoratele Școlare din aceste județe.
■ Un rol important în acest proiect o au și partenerii instuțiilor: Institutul de Științe ale Educatiei Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație.
Rezultatele proiectului vor contribui la atingerea următorilor indicatori:
- 15. 000 elevi Participanți rămași în sistemul de educație sau care și-au îmbunătățit nivelul de educație
- 37 500 cadre didactice formate
Proiectul MIAF vizează acreditarea și implementarea programelor de dezvoltare profesională din categoria 1, programe acreditate, în domeniul de specializare corespunzător funcției didactice ocupate sau în domeniul psihopedagogic și metodic pentru evoluția în cariera didactică și management educațional strategic, pentru care validarea calitățivă se realizează prin alocare de credite profesionale transferabile, în domeniul abilitării funcționale.
- Mult succes tuturor participanților!
„Proiect cofinanțat de Uniunea Europeană”
Coordonator Partener 1 – Casa Corpului Didactic Alba
Prof. Dărămuș Eugenia Marcela
Director

Fii primul care comentează