Cărucior pentru copii, furat de pe un bulevard din Alba Iulia. Hoața este cercetată de poliție

La data de 14 septembrie 2022, polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Municipiului Alba Iulia au identificat o femeie de 33 de ani, din Alba Iulia, ca persoană bănuită de săvârșirea unei infracțiuni de furt, faptă sesizată poliției în dimineața aceleiași zile.

În sarcina acesteia s-a reținut faptul că, în după amiaza zilei de 13 septembrie 2022, ar fi sustras un cărucior pentru copii, în valoare de 800 de lei, care era lăsat în fața unui imobil de pe Bulevardul Revoluției din Alba Iulia.

Căruciorul a fost recuperat și restituit persoanei păgubite, iar față de femeia care l-ar fi sustras, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.

Despre Redacția ProAlba 37777 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*