Cornel Răzvan Marcu a decis să facă publice motivele pentru care a ales să intre în PRO România și să plece dintr-o altă formațiune din partea căreia a candidat în urmă cu 4 ani.
“În 2016 am candidat, din partea ALDE, la funcția de primar al orașului Ocna Mureș. Acest partid e unul de centru-dreapta dar am constatat, personal, că performanța nu se realizează doar prin însușirea unor doctrine politice. Prefer, oricând, o echipă unită, performantă, pregătită profesional, capabilă, educată și care, prin prisma acestor calități, să aducă un plus pentru comunitate. Astfel, în 2020, am ales să mă alătur PRO România, fiindcă e un partid “Start-Up” și se bazează pe o politică a viitorului. Asta, în condițiile în care marea majoritate a clasei politice actuale are incapacitatea cronică de a se adapta nevoilor pe care le are țara. La PRO România am găsit oameni capabili sa renunțe la interesele proprii și să susțină buna educație, buna dezvoltare, să recunoască și să respecte profesionalismul.”, a declarat Cornel Răzvan Marcu.
În vârstă de 35 de ani, Cornel este căsătorit și, împreună cu soția, care e medic stomatolog, au un băiat și o fată. A absolvit Facultatea de Drept si Știinte Sociale, specializarea Sociologie și are un master în Management Organizational si Resurse Umane. În momentul de față, lucrează în mediul privat și coordonează activitatea mai multor firme specializate în servicii de pază, protecție, monitorizare și transport valori. Candidatura sa la Primăria din Ocna Mureș, din partea PRO România, este ghidată de câteva repere, pe care a ținut să le aducă în atenția cetățenilor acestui oraș.
-am căutat să fiu parte a unei echipe competente, profesioniste, progresistă, cu care pot construi
-am vrut să am colegi cu un potențial uman generos, în vederea implementării, inclusiv, a unei reforme morale
-admir, respect și cred în oamenii de bună-credință, muncitori, cu cei 7 ani de acasă și cu proiecte vizionare
-îmi doresc performanță, eficiență și bunăstare
Am găsit toate acestea, și nu numai, în echipa Pro România Alba. Este timpul ca trecutul sa rămână trecut iar politicianul “clasic” să înțeleagă faptul că se dorește progres, nu urmărirea unor interese personale.
Legat de candidatura sa la primărie, Cornel Răzvan Marcu a precizat că „Pentru mine, Ocna Mureș înseamnă mai mult decât ACASĂ. E orașul în care am crescut și în care m-am format ca om. Tatăl meu, care e preot și mama, învățătoare, mi-au insuflat valorile morale după care mă ghidez în fiecare zi și cred că a venit timpul să întorc și eu ceva comunității natale. Sunt sigur că Ocna Mureș e o localitate cu potențial și că cei care pot să ajute, în mod direct, la dezvoltarea orașului sunt oamenii bine pregătiți profesional, determinați și cu drag de acest loc. Sunt onorat de această candidatură dar, în același timp, mă simt responsabil față de fiecare ocnamureșean în parte.”

Fii primul care comentează