Campanie umanitară în beneficiul mamelor cu posibilități materiale reduse, în parohia Sâncel

În contextul „Lunii pentru Viață”, Parohia Ortodoxă Sâncel a organizat o campanie umanitară pentru a veni în sprijinul mamelor cu posibilități materiale reduse. Astfel, pe parcursul întregii luni, credincioșii parohiei au colectat scutece, produse de igienă și biberoane, pentru a le oferi mămicilor care aleg să aducă pe lume copii, în ciuda neajunsurilor datorate situației nefavorabile de acasă. În acest context, produsele colectate în urma campaniei (96 de pachete de scutece, 125 de pachete de șervețele umede și un număr considerabil de produse de igienă corporală, biberoane și suzete) au fost predate luni, 25 martie 2024, secției Neonatologie din cadrul Spitalului Municipal Blaj, de un grup de credincioși, însoțit de părintele paroh Claudiu Moldovan. Evenimentul s-a derulat de praznicul Bunei Vestiri, momentul întrupării Fiului lui Dumnezeu, „începutul mântuirii noastre”, pentru a marca încă o dată faptul că viața pruncilor începe din momentul concepției.

Totodată, în aceeași zi, biserica parohială a fost împodobită de inocența tinerilor din localitate, care au participat în număr mare la Dumnezeiasca Liturghie și s-au împărtășit cu Trupul și Sângele Domnului. De asemenea, locașul de închinare a răsunat de glasurile cristaline ale elevilor sânceleni, care au interpretat, la finalul Sfintei Liturghii, un buchet de pricesne închinate Maicii Domnului, dar și câteva cântece creștine în care a fost elogiat rolul mamei în perpetuarea vieții. Momentul artistic a fost oferit credincioșilor prezenți de către corul Școlii Gimnaziale „Ion Pop Reteganul” din Sâncel, coordonat de prof. Mirela Petruț. La final, preotul paroh a mulțumit părinților și cadrelor didactice pentru că îi educă pe cei mici în spiritul moralei creștine, oferindu-le propriul exemplu al bunei-viețuiri, dar și tuturor credincioșilor care au răspuns invitației de a se alătura campaniei „pro viață”, a transmis Arhiepiscopia Ortodoxă din Alba Iulia.

Despre Redacția ProAlba 37540 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*