Bătaie în fața unui bar din Alba. Un tânăr a fost reținut pentru 24 de ore

La data de 9 februarie 2024, polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Galda de Jos au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un tânăr de 19 ani, din comuna Ighiu, județul Alba, care este cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe.

În sarcina acestuia s-a reținut faptul că, în după amiaza zilei de 9 februarie 2024, în timp ce se afla în fața unui local public din comuna Ighiu, fără un motiv anume, ar fi lovit un bărbat, în vârstă de 50 de ani, provocându-i leziuni la nivelul capului, pentru a căror vindecare, potrivit concluziilor medico-legale, ar avea nevoie de 1-2 zile de îngrijiri medicale.

Cercetările sunt continuate, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs acest incident.

Despre Redacția ProAlba 46414 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*