Bărăbanț: O femeie a fost amenințată și înjurată ca la ușa cortului

jandarmLa data de 26 februarie, în jurul orei 20.00, un bărbat a apelat 112 şi a solicitat ajutor deoarece soţia sa era înjurată şi ameninţată cu acte de violenţă de un alt bărbat. Conflictul era în plină desfăşurare pe strada Corniştei din cartierul albaiulian Bărăbanţ, iar la acesta asistau involuntar câţiva  trecători.  Sosiţi de urgenţă la faţa locului, jandarmii au reuşit în scurt timp să potolească spiritele încinse, au prevenit escaladarea violenţei şi au trecut apoi la verificarea cauzelor care au stat la baza episodului de violenţă verbală. În urma verificărilor efectuate se pare că motivul scandalului îl constituie o sancţiune contravenţională primită de bărbat de la un echipaj de jandarmerie după ce a fost surprins în incinta unei societăţi comerciale unde intrase cu intenţia de a sustrage fier vechi. Convins că în acel caz femeia a fost cea care anunţase forţele de ordine, bărbatul i-a reproşat acest fapt şi a prevenit-o că dacă va mai chema vreodată jandarmii va avea de suferit. Bineînţeles că modul în care i-a transmis aceasta a fost unul vulgar, iar violenţa verbală a avut ca efect, pe de o parte, intrarea în panică a victimei şi a familiei acesteia, iar pe de alta, indignarea celor care se aflau în zonă.

Bărbatul a fost identificat ca fiind Petre C., în vârstă de 28 de ani, domiciliat în Alba Iulia şi a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 400 de lei. Totodată jandarmii i-au pus în vedere să evite pe viitor implicarea în astfel de fapte, atenţionându-l că, în caz de recidivă, vor fi aplicate sancţiuni mult mai drastice, unele dintre acestea putând fi chiar de natură penală.

Despre Redacția ProAlba 37729 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*