Autoutilitară răsturnată pe malul Ampoiului, la Zlatna. Șoferul era băut

La data de 18 aprilie 2024, în jurul orei 05,00, un tânăr de 18 ani, din Zlatna, în timp ce conducea o autoutilitară pe podul care face legătura între strada Gării și șoseaua ocolitoare a orașului Zlatna, a pierdut controlul asupra acesteia și s-a răsturnat pe malul râului Ampoi.

Accidentul s-a soldat cu pagube materiale, iar în urma cercetărilor efectuate, polițiștii au constatat că tânărul ar fi sustras autoutilitara din curtea societății comerciale a cărui angajat este și, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule și fiind sub influența băuturilor alcoolice, ar fi condus-o pe drumurile publice din Zlatna până în locul în care a avut loc accidentul.

În urma testării tânărului cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0,42 mg/litru alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Față de acesta, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt în scop de folosință, conducere fără permis și conducere sub influența alcoolului.

Despre Redacția ProAlba 40953 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*