Una din contestațiile depuse de firmele care au participat la licitația pentru execuția lucrărilor de construcție a autostrăzii Sebeș-Turda a fost respinsă de către Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor, și anume cea pentru lotul 4. Într-o conferință de presă, vicele CJ Alba, Florin Roman a anunțat că pe acest tronson, Decea-Turda, se vor ocupa austriecii SC PORR Construct SRL – PORR Bau GmbH care au câștigat licitația cu oferta de 470.004.894 lei. Lotul 4 are o lungime de 16,3 km. Tot potrivit spuselor lui Roman, până la sfârșitul acestei luni, CNSC urmează să se pronunțe și pentru celelalte loturi. În opinia vicelui optimist, luna mai este luna în care ar putea demara lucrările la autostradă. De precizat este faptul că CNADNR va putea semna contractele cu constructorii doar în cazul în care toate contestațiile vor fi respinse de către CNSC.
(Câștigătorii licitației pentru proiectare și execuție la cele 4 loturi ale autostrăzii Sebeș-Turda au fost anunțați la finele lunii decembrie 2013)
Într-o conferință de presă susținută vineri, la sediul PNL din Alba Iulia, senatorul Teodor Atanasiu a vorbit despre două proiecte de dezvoltare ale județului Alba. Este vorba despre calea ferată de pe Culoarul 4 European …
Județul Alba a fost inclus în rândul ambasadorilor ARE, devenind unul dintre promotorii activi ai organizației alături de regiuni importante din Europa. Decizia fost luată ieri în cadrul ședinței biroului de conducere al organizației, desfășurată …
Organizația PNL Alba Iulia îl va avea în frunte pentru următorii 4 ani pe Florin Roman. El a câștigat, sâmbătă, alegerile pentru președinția filialei municipale. Florin Roman a câștigat detașat, din primul tur, după ce …
Fii primul care comentează