Fiecare dintre noi avem un set de aşteptări, unele dintre acestea fiindu-ne satisfăcute , altele nu, doar de noi depinde cum traim , cum gândim şi cum acţionăm. Fericirea depinde de alegerile pe care le facem!
Fericirea înseamnă să alegem acele atitudini şi modele comportamentale care anihilează sentimentele negative, în situaţiile în care viaţa profesională nu ne aduce satisfacţii, este de preferat ca în timpul liber să cultivăm şi să ne ocupăm de lucrurile care ne fac plăcere (sentimente de recunoştiinţă,optimism) relevante pentru suflet şi minte, să deprindem gândirea pozitivă bucurându-ne de lucrurile pozitive din viaţa noastră, de prezenţa celor dragi şi să reducem trăirile negative. Este important să nu rămânem blocaţi pe lucruri care nu ne-au reuşit, este necesar să ne focalizam pe gândirea pozitivă,să traim în prezent dezvoltând gândirea optimistă.
Alegerea de a fi fericiţi se află în noi trebuie doar fructificată, trebuie doar să ne acordăm şansa de a fi fericiţi, pentru că oportunitatea ne este oferită de fiecare zi pe care o trăim! Fericirea depinde de modul în care ne gestionăm emoţiile şi relaţiile cu cei din jur, privind fericirea ca pe un obiectiv personal şi nu ca pe un dar. Gândirea pozitivă şi dorinţa de a contribui şi tu ca persoană la starea ta de bine sunt ingrediente esenţiale care te vor ajuta în atingerea fericirii.
Îmi place să spun şi cred că “fericirea este un colaj” de satisfacţie, mulţumire, iubire, “o armonie” între noi, gândurile, sentimentele şi dorinţele pe care le avem. Poate aveţi vise neîmplinite, luptaţi pentru ele şi continuaţi să fiţi fericiţi cu ceea ce aveţi, cu ceea ce sunteţi, preţuind fiecare clipă şi bucurându-vă de fiecare zi.Fericirea este foarte simplu de trăit, dar de cele mai multe ori ne întrebăm de ce nu o găsim?! Nu o găsim mereu pentru că o căutăm mult prea departe sau nu avem idee că o putem atinge ori de câte ori ne dorim acest lucru, ea locuieşte în noi, constă în definitiv în alegerea atitudinii noastre vis a vis de tot şi toate.
Winston Churchill afirma că: Cea mai bună metodă de a prezice viitorul este să-l determini să se întâmple aşa CUM VREI TU!
Credeţi în voi, aveţi curajul să vă urmaţi visele şi să le transformaţi în realitate, este necesar să conştientizaţi că numai în interiorul vostru există potenţialul şi puterea de a obţine ceea ce vă doriţi cu adevărat.
Să nu uităm: Noi suntem singurele persoane responsabile de fericirea noastră şi de starea de bine!
Pshiholog Eliza Boilă
0722.193.202

Fii primul care comentează