Poliția Română trage un semnal de alarmă cu privire la un nou trend periculos care, prin intermediul rețelelor de socializare, a câștigat rapid popularitate în rândul elevilor – Superman Challenge.
Acest joc presupune efectuarea unor cascadorii riscante sau comportamente periculoase, ce pot duce la accidentări, contuzii sau chiar alte incidente neplăcute.
Polițiștii Biroului pentru Siguranță Școlară din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba au pregătit un set de recomandări adresate elevilor, părinților, dar și profesorilor, în scopul prevenirii victimizării copiilor prin acțiuni ce le pot pune în pericol integritatea corporală.
Dragi elevi,
- Evitați participarea la provocări periculoase, prin care ați putea câștiga atenția colegilor. Riscurile acestora pot fi mai mari decât beneficiile!
- Nu vă lăsați influențați de presiunea grupului. Gândiți-vă dacă merită să vă puneți viața sau sănătatea în pericol, prin imitarea unor comportamente văzute în mediul online, care stârnesc amuzamentul celor din jurul vostru!
Stimați părinți:
- Monitorizați, în permanență, activitatea online a copiilor dumneavoastră, fiți atenți cu cine interacționează și ce tip de conținut urmăresc și încurajați comunicarea deschisă, cu aceștia!
- Oferiți-le explicații în legătură cu riscurile la care se expun atunci când imită comportamente promovate online și ce consecințe grave ar putea acest tip de acțiuni!
Stimați profesori:
- Mențineți o comunicare deschisă cu elevii și oferiți-le informații despre pericolele existente!
- Fiți atenți la comportamentele elevilor și informați, de îndată, autoritățile, când identificați posibile acțiuni care ar putea să pună în pericol viața elevilor!
- Colaborați permanent cu părinții și autoritățile și împărtășiți informațiile relevante pentru a preveni incidentele!
Îndemnăm cetățenii care au cunoștință despre acest tip de provocări să apeleze numărul unic de urgență 112!
Siguranța elevilor este o prioritate pentru Inspectoratul de Poliție Județean Alba și mai mult, este o responsabilitate pentru noi toți.
Fii primul care comentează