În Duminica a XXIX-a după Pogorârea Sfântului Duh, când este rânduit să fie citită pericopa evanghelică ce prezintă vindecarea celor 10 leproși, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Irineu a fost prezent la Catedrala Reîntregirii din vechea Cetate a Bălgradului. Începând cu ora 10.00, Întâistătătorul Eparhiei noastre, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a oficiat Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur și a rostit cuvântul de învățătură. Alături de numeroșii credincioși albaiulieni, la Sfânta Liturghie a fost prezent un grup de pelerini din municipiul Ploiești. Răspunsurile liturgice au fost oferite de către Corala „Sfânta Treime” a Catedralei arhiepiscopale, condusă de către părintele diacon Cosmin Baciu.
Adresându-se celor prezenți, Ierarhul nostru a spus: „Noi trebuie să trăim într-o stare de recunoștință față de Dumnezeu Care ne-a dat sănătatea, minunățiile naturii și mai ales darul mântuirii, învăluindu-ne în mantia ocrotirii Sale milostive. Este bine să exclamăm mereu cu Psalmistul David: «Te voi binecuvânta, Doamne, că sunt o făptură atât de minunată. […] Minunate sunt lucrurile Tale, Doamne, toate cu înțelepciune le-ai făcut». Creștinul care s-a deprins să exprime mulțumirea și recunoștința față de Dumnezeu dovedește că are o inimă deschisă spre cer și în ea se revarsă alte și alte daruri. În această privință, Sfântul Isaac Sirul zice: «Gura care mulțumește pururea primește binecuvântare de la Dumnezeu și în inima în care stăruie mulțumirea se revarsă harul». Convinși, deci, că celui recunoscător i se înmulțește darul, să-I mulțumim lui Dumnezeu pentru toate cele știute și cele neștiute, pentru toate cele arătate și nearătate ce ni s-au făcut nouă”.
Fii primul care comentează