Aproape 200 de copii din tabere şi case de tip familial au fost sfătuiţi de poliţişti şi specialişti în prevenirea consumului de droguri precum și de cei în prevenirea traficului de persoane cum să se ferească de accidente și infracțiuni. Activităţile au avut loc în cadrul proiectului „În vacanţă îmi fac doar amintiri frumoase”, dedicat siguranţei tinerilor.
În perioada 12 – 14 august 2019, poliţiştii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii împreună cu specialişti ai Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Alba Iulia și ai Agenție Naționale Împotriva Traficului de Persoane au fost prezenţi în tabăra de vară de la „Happy Faces” din Ighiu precum şi la Casele de tip familial „Pinochio”, „Izvorul Tămăduirii”, „Adolescența” și nr. 9 Bărăbanți, din Alba Iulia, unde s-au întâlnit cu aproximativ 200 de copii.
Specialiştii în promovarea siguranţei au susţinut teme privind prevenirea violenţei, a furturilor, a accidentelor rutiere, a consumului substanţelor cu efect halucinogen și a traficului de persoane.
Cei mai mici dintre copii au aflat, de la polițiști, importanţa respectării regulilor de circulație, atunci când se află pe stradă sau când circulă cu bicicleta, iar cei mai mari au avut posibilitatea să experimenteze „ochelarii de alcool”, care simulează intoxicația cu alcool.
Activităţile au fost prevăzute în cadrul Proiectului „În vacanţă îmi fac doar amintiri frumoase”, derulat de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba în parteneriat cu Centrului de Prevenire, Evaluare si Consiliere Antidrog Alba Iulia şi vor continua şi în ultimele săptămâni ale vacanţei de vară.
Fii primul care comentează