APEL UMANITAR pentru o familie din Alba. Două fetițe au nevoie haine, încălțăminte și rechizite

În nenumărate rânduri v-am cerut ajutorul pentru diverse cauze pe care am încercat să le susțin și, de fiecare dată, ați răspuns cu promptitudine și compasiune pentru cei nevoiași

Astăzi vreau să vă aduc în atenție cazul unei familii din Heria, aflată în dificultate.

Este vorba de familia Moldovan, o familie tânără, aflată la început de drum, Laura (mama – 19 ani) și Gabriel (tata – 25 ani), în mijlocul căreia cresc două fetițe: Alexia Gabriela de aproape 4 anișori și Antonia Eveline de un anișor.

Ce m-a impresionat la această familie, la acești părinți, a fost bunul simț și cumpătarea cu care au cerut și nu pentru ei, ci pentru fetițele lor;  nu bani ci hăinuțe, încălțăminte dar și rechizite pentru Alexia care trebuie să meargă la grădiniță.

O să las mai jos mărimile pe care le poartă la îmbrăcăminte, respectiv încălțăminte, atât fetițele cât și părinții.

Dacă sunt dintre voi care doresc și pot să ajute, pot fi contactată la Telefon: 0757252656; de asemenea, ceea ce doriți să donați poate fi colectat la Serviciul social din incinta Catedralei Încoronării – str. Mihai Viteazul, nr. 16 sau pe Bogdan Petriceicu Hașdeu, nr.15A, la CZ Sf. Meletie, de luni până joi în intervalul orar 9-15 și vineri între orele 9-14 (cu specificația: pentru Tabita), a transmis, marți, Tabita Botoi, coordonator al Biroului pentru Viață al Arhiepiscopiei Ortodoxe Alba Iulia.

Despre Redacția ProAlba 46421 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*