Anunț din partea Primăriei Municipiului Alba Iulia pentru proprietarii de terenuri pe care crește ambrozia. Planta poate să afecteze medical anumite persoane

ANUNȚ pentru proprietarii de terenuri din Alba Iulia pe care crește ambrozia

Planta ambrozia (Ambrosia artemisiifolia) produce mari cantități de polen (alergen extrem de puternic) începând de la mijlocul lunii iulie, în funcție de condițiile pedoclimatice, până la finalul lunii septembrie. Sensibilizarea alergică la polenul de ambrozia se manifestă clinic cel mai frecvent ca rinoconjunctivită și astm, dar pot apărea și simptome cutanate, inclusiv urticarie și angioedem, putându-se ajunge la manifestări similare celor din șocul anafilactic.

Conform prevederilor Legii nr. 62/2018 și HG 707/2018 privind combaterea buruienii ambrozia, toți proprietarii și deținătorii de terenuri, precum și administratorii drumurilor publice, căilor ferate, cursurilor de apă, lacurilor, sistemelor de irigații, bazinelor piscicole, dar și beneficiarii lucrărilor de construcție pe terenuri infestate sunt obligați să ia măsuri pentru:

  • identificarea și distrugerea ambroziei (prin cosire repetată, smulgere, erbicidare sau alte metode specifice),
  • prevenirea răspândirii acesteia pe terenurile pe care le dețin sau le administrează.

De asemenea, după efectuarea lucrărilor de combatere, persoanele obligate trebuie să informeze în scris Primăria Municipiului Alba Iulia, cu privire la distrugerea ambroziei pe terenurile respective. Nerespectarea acestor obligații constituie contravenție și se sancționează cu amendă, conform legislației în vigoare.

Vă rugăm să tratați această atenționare cu maximă responsabilitate, pentru sănătatea întregii comunități.

 

Despre Redacția ProAlba 46421 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*