Ansamblul Folcloric al Județului Alba, invitat special la Marele Festival de Folclor al Românilor din Voivodina

Ansamblul Folcloric al Județului Alba este în aceste zile invitat special la Marele Festival de Folclor al Românilor din Voivodina – Serbia. Ansamblul, dirijat de Alexandru Pal, este însoțit de îndrăgiții soliști vocali Veta Biriș, Mariana Anghel, Roxana Reche, Floricica Moga, Dorina Narița și Nicolae Plută.

„Am acceptat cu drag invitația de a participa la Marele Festival de Folclor al Românilor din Voivodina, o comunitate care face eforturi importante pentru a-și păstra identitatea românească. Pentru Ansamblul Folcloric al Județului Alba și pentru soliștii vocali care l-au însoți a fost o onoare să se prezinte în fața publicului din această comunitate de români cu o parte din folclorul și zestrea de tradiții românești, pe care le conservă și le promovează cu mândrie”, a spus Alexandru Pal, managerul Centrului de Cultură „Augustin Bena” Alba.

Marele Festival de Folclor al Românilor din Voivodina își propune să promoveze folclorul și tradițiile românești și a fost găzduit de Teatrul Național „Sterija” din Vârșet. Festivalul este un eveniment de tradiție pentru comunitatea românilor din Voivodina (Serbia) și a ajuns în acest an la cea de-a 63-a ediție.

Evoluția Ansamblului Folcloric al Județului Alba la Marele Festival de Folclor al Românilor din Voivodina o puteți vedea aici.

Despre Redacția ProAlba 37777 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*