Politistii si procurorii continua ancheta in cazul lui Milu Toader, agentul sef din Abrud care si-a pus capat zilelor, marti, impuscandu-se in cap cu pistolul de serviciu. Potrivit IPJ Alba, legistii au facut autopsia cadavrului si au confirmat oficial varianta sinuciderii. Pana la aceasta ora, anchetatorii au declarat ca politistul nu a lasat un bilet de adio dar ca incearca sa afle cauzele care l-au facut pe barbat sa isi ia viata. Milu Toader s-a impuscat in cap, marti dimineata, intr-un gang care ducea spre garajul unitatii de politie din Abrud. Politistul trecuse cu bine, in urma cu doar cateva luni, de evaluarea psihologica. In urma lui au ramas sotia, angajata si ea a politiei din Abrud, si o fetita de 12 ani. Ca o ironie a sortii, agentul sef urma sa implineasca joi 40 de ani.

Fii primul care comentează