În vârstă de 13 ani, Anca Mateiu a ocupat un excelent loc 4 la US Kids European Championship, desfășurat la The Musselburgh Golf Club, în apropiere de Edinburgh.
Programul US Kids organizează turnee de golf în întreaga lume, pe categorii de băieți și fete, între 5 și 18 ani. La competiția din Scoția, Anca Mateiu a concurat la categoria de vârstă 13-14 ani. Campionatul a fost structurat pe 16 categorii de vârstă diferite, atât pentru băieți, cât și pentru fete, jucate pe patru terenuri: Longniddry Golf Club, Craigielaw Golf Club, Glen Golf Club, Royal Musselburgh și The Musselburgh Golf Club.
Următorul eveniment internațional din programul Ancăi este Campionatul Mondial de Golf pentru copii din SUA, în iulie, la Pinehurst Resort.
Credit foto: Supplied photo

Fii primul care comentează