Amenzi de peste 46000 de lei în urma unei acţiuni de prevenire a accidentelor rutiere, organizată de polițiștii rutieri din Alba

politie rutoeraÎn perioada 1-4 octombrie 2015, poliţiştii rutieri din judeţul Alba au aplicat peste 750 de sancţiuni contravenţionale, pentru încălcări ale legislaţiei rutiere privind circulaţia pe drumurile publice. Au fost vizate toate categoriile de participanţi la trafic, iar acţiunile desfășurate au avut ca scop prevenirea accidentelor rutiere datorate vitezei excesive şi indisciplinei pietonilor.

În perioada 01 – 05.10.2015, Serviciul Rutier Alba a organizat, la nivelul întregului judeţ, acţiuni de prevenire a accidentelor rutiere şi de combatere a indisciplinei manifestată de participanţii la traficul rutier. Astfel, în data de 1 octombrie s-a acţionat pentru combaterea indisciplinei pietonale şi depistarea conducătorilor auto care nu acordă prioritate de trecere pietonilor. În cadrul acestei acţiuni au fost aplicate 223 de sancţiuni contravenționale, din care 80 pietonilor care s-au angajat în traversarea străzii prin loc nepermis şi 12 conducătorilor auto care nu au acordat prioritate pietonilor aflaţi în traversare, pe trecerea de pietoni. Complementar sancţiunilor aplicate, faţă de cei 12 conducători auto a fost luată măsura suspendării permisului de conducere. Restul sancţiunilor au fost aplicate pentru alte abateri de la normele rutiere, comise de conducătorii auto. Valoarea totală a sancţiunilor aplicate în această zi a fost de 46.830 lei. În perioada 02 – 04.10.2015, s-a acţionat pentru combaterea excesului de viteză şi pentru depistarea şi sancţionarea conducătorilor auto care nu respectă regulile privind folosirea centurii de siguranţă. Poliţiştii au depistat şi sancţionat 414 conducători auto care au condus cu viteză excesivă şi 160 de conducători auto care nu au folosit centura de siguranţă. Totodată, au fost reţinute, în vederea suspendării, două permise de conducere, ambele pentru depăşirea limitei legale de viteză, cu peste 50 km/h.

Despre Redacția ProAlba 46414 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*