În data de 22 aprilie 2017, la ora 21.00, o patrulă a poliției locale a surprins mai multe persoane care fumau la o terasă situată pe Bulevardul Transilvaniei. Din verificările efectuate, a rezultat faptul că perimetrul în care se fuma era un spațiu public închis. În urma discuțiilor avute cu persoanele în cauză a reieșit faptul că reprezentanții barului au permis să se fumeze în spațiul respectiv așa că agentul economic a fost sancționat contravențional cu amendă și totodată a fost informat ca pe viitor să respecte prevederile Legii nr.349/2002 cu modificările și completările ulterioare, pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun. În caz contrar, la a doua abatere pe lângă amenda între 5.000 și 10.000 lei, se va aplica și sancţiunea complementară de suspendare a activităţii până la remedierea situaţiei.

Fii primul care comentează