Almașu Mare: Un hoț a furat un motoscuter din curtea unei case. A abandonat „prada” pe marginea drumului

politiePoliţiștii din Almaşu Mare au fost sesizați marți, 16 iulie, de către un bărbat de 54 de ani, din Almaşu Mare, cu privire la faptul că în cursul aceleiaşi zile, persoane necunoscute i-au sustras din curtea locuinţei un motoscuter, proprietate personală.

În urma verificărilor  efectuate, agenţii postului de poliţie au găsit motoscuterul, abandonat, pe marginea drumului comunal Cib – Almaşu Mare, la o distanţă de circa un kilometru de locuinţa persoanei vătămate, iar la scurt timp, a fost identificat şi principalul suspect de comiterea acestui furt, în persoana lui Cosmin B., de 38 de ani, din Hunedoara, care în ultimele zile lucrase ca zilier la unii cetăţeni din satul Cib.

În momentul depistării, suspectul avea asupra sa o bicicletă, pe care a sustras-o din faţa porţii unui imobil din satul Cheile Cibului, unde a fost lăsată de către partea vătămată.

Atât motoscuterul, cât şi bicicleta au fost recuperate şi predate părţilor vătămate. În continuare, faţă de suspect, se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunilor de „furt” şi „violare de domiciliu”  fapte prevăzute şi pedepsite de art. 208, alin. 1, 192 alin.1, Cod Penal.

Despre Redacția ProAlba 37777 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*