
În această campanie internă, cei doi candidați la președinția PNL își prezintă viziunea pentru viitorul mandat de 4 ani. Temele abordate sunt investițiile, fondurile (europene sau naționale) care vor merge către primării și Consilii Județene, reformele marilor sisteme publice etc., în general aspecte ce țin de guvernarea României și, în cea mai mare parte, de atribuțiile Prim-ministrului.
Așadar, câteva întrebări vin legitim în mintea celor 5000 de delegați de bună credință (majoritatea, aleși locali):
1. Dacă Ludovic Orban ar câștiga în septembrie, cum și-ar îndeplini angajamentele/promisiunile asumate în fața aleșilor locali, în campania internă, nefiind Prim-ministru?
2. Având în vedere că respectarea angajamentelor/promisiunilor presupune preluarea funcției de Prim-ministru, cum va proceda Ludovic Orban pentru a deveni Prim-ministru?
3. Va depune PNL moțiune de cenzură împotriva propriului guvern? Va vota o moțiune de cenzură depusă de PSD împotriva guvernului PNL? Dacă da, va mai fi propus Ludovic Orban premier, de către Președintele Iohannis? Își permit România și administrațiile liberale câteva luni de incertitudini și întârzieri în implementarea proiectelor, în încercarea de a asigura cuiva o schimbare de funcție și o sporire a prerogativelor?
4. Înțelegând, de la colegii din echipa președintelui, că nu se pune problema ca PNL să își dărâme propriul guvern, întrebarea firească este: ce oferă de fapt echipa respectivă primarilor, președinților de CJ-uri, comunităților și cum va îndeplini ceea ce promite? Pentru că din declarațiile actuale, contradicția e evidentă.
Cu Florin Cîțu președinte PNL, din 26 septembrie, avem certitudini: proiectele asumate în campanie merg înainte, fără întârziere și cu toată forța. Începem munca pentru 8 ani de guvernare liberală.
Întrebarea finală este: ce începem în cealaltă variantă, plină de variabile și necunoscute (“dacă..”, “dacă..” etc.), în a doua zi după Congres?
Încă 3 luni de zile până atunci. Răspunsul e limpede deja. România și PNL nu mai au timp pentru incertitudini.
Fii primul care comentează