Alin Ignat: Doi ani de mandat la muncă, în Parlament, ca deputat liberal de Alba. Cu decență, cu seriozitate și cu rezultate

Aproape 100 de inițiative legislative, din care 28 au devenit literă de lege, și zeci de amendamente aprobate sau aflate în dezbatere parlamentară.

Câteva repere concrete:

✅ Am făcut lege din bunul simț – Legea priorității pentru femeile gravide și familiile cu copii sub 5 ani – prioritate la orice ghișeu sau casă de marcat din România, locuri de parcare dedicate în toate parcările publice și private.

✅ Am dublat perioada concediului de acomodare plătit, de la 1 an la 2 ani, pentru persoanele care adoptă un copil.

✅ Am dublat durata permiselor de ședere pentru lucrătorii străini, de la 1 an la 2 ani – solicitare a mediului privat din Alba.

✅ Am acordat condiții speciale de muncă personalului tehnic din cadrul unităților de producție ale minelor de minereuri – pensii mai mari pentru peste 2000 de locuitori din Țara Moților.

✅ Am eliminat drumurile inutile pentru obținerea cazierului judiciar – acum poate fi obținut online.

✅ Am adus bani în comunitățile din Alba, prin amendamente la Legea bugetului.

✅ Am facilitat pensionarea cu doi ani mai devreme, fără penalizare, pentru locuitorii din Aiud, Ocna Mureș, Livezile, Lopadea Nouă, Unirea, Noșlac, Hopârta, Fărău, Lunca Mureșului, Mirăslău, Bistra și Sălciua – județul Alba.

✅ Am obținut creșteri de salarii pentru personalul de conducere din școli și pentru angajații Caselor Județene de Pensii.

✅ Am reușit eliminarea plafoanelor aberante pentru plățile cash.

✅ Am stabilit cadrul interoperabilității bazelor de date ale instituțiilor statului, care va permite ca nicio instituție să nu mai poată solicita copii și documente pe care statul deja le are pentru că el însuși le-a emis.

✅ Am eliminat dubla impozitare a veniturilor încasate de cetățeni de la fondurile de pensii administrate privat.

✅ Am deschis prin lege curtea fiecărei școli din România, pentru tinerii care vor să facă mișcare în afara programului școlilor.

✅ Am instituit, pentru prima dată în România, Planul Național de prevenire și combatere a cancerului.

⛔️ NU am votat Ordonanța 16, care a crescut taxele pentru mediul privat și am luptat, cu succes, alături de colegii liberali din Alba, împotriva noilor creșteril de taxe cerute de PSD.

Sunt proiecte care vor însemna:

🔜 Indemnizații pentru creșterea copilului majorate și predictibile pentru familiile din România, raportate la salariul minim pe economie.

🔜 Eliminarea taxei pe boală pentru concediile de risc maternal, prenatale, postnatale și de îngrijire a copilului bolnav.

🔜 Concediu de creștere a copilului cu durata de 3 ani, în loc de 2 ani, în cazul copiilor născuți prematur.

🔜 Concedii medicale ale angajaților plătite integral de stat și nu de către angajator.

🔜 Eliminarea suprataxării contractelor part-time și revenirea la impozit pe dividende de 5%, în loc de 8%.

Am fost constant lângă comunitățile locale din Alba, cu sprijin și soluții eficiente la problemele punctuale ridicate de primarii liberali.

Am susținut cauza liberală, în bătăliile politice din studiourile televiziunilor naționale, în sute de emisiuni, într-o perioadă deloc confortabilă pentru guvernarea de coaliție.

Sunt membru PNL de 18 ani, cu valori și principii neschimbate de când mă știu, cu activitate raportată întotdeauna la comunitate. Nu știu cum merg unii la odihnă în Parlament, la câtă treabă este de făcut.

Singura abordare corectă în serviciul public e munca făcută cu seriozitate. Pe mine acolo mă găsiți. Așa cum mă știți.

Vă mulțumesc pentru încrederea că nu suntem toți la fel! Continuăm.

Alin Ignat, deputat PNL de Alba

Despre Redacția ProAlba 37581 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*